Narcis Iosif demonstreaza ca reteta succesului este aceeasi

poza nfIn urma rezultatului deosebit avut de catre prietenul meu Narcis Iosif, la un concurs de alergare, mi-am dat   seama ca, in orice domeniu al vietii noastre, pasii catre succes sunt in mare parte aceeasi.
Narcis a alergat 105 km la Ultramaratonul Ciucas X3, traseul avand o diferenta de nivel de 5.000 m. Va inchipuiti? 105 km nu este o distanta oarecare de alergare. La aceasta se mai adauga cei 5.000 m   diferenta   de nivel, care reprezinta, pentru a va da seama, sa urci in alergare de 5 ori Ceahlaul, de la Durau   pana la Toaca   sau de 4 ori de la Busteni pana la Babele.
Distante si urcari impresionante; nu oricine este in stare de acest lucru.
Asa este si in viata: unii au realizari extraordinare, foarte inalte si temerare, insa am constatat in toate   cazurile, aceeasi reteta a succesului.
De cand il stiu pe Narcis, il aud vorbind doar despre alergare. Este marea lui pasiune, viata lui.
Se gandeste in permanenta la concursuri, isi imagineaza starile de flux prin care va trece, povesteste cu   patima experientele si trairile avute.
Si ce imi place mult la el: are o viziune, un plan de urmat in viata de alergator, viseaza sa progreseze in   ceea   ce face. Are tinte ridicate, obiective intermediare cat mai provocatoare, munti cat mai inalti de   alergat.
Totusi, oricat de frumos ai visa, realitatea este putin diferita. Sa poti face ceva, nu este chiar asa de simplu.   Trebuie sa treci putin si la munca. Si aici, Narcis este cel mai muncitor dintre noi. Zilnic se antreneaza, alerga zeci de kilometri, merge la sala sa-si intareasca muschii, participa la diverse concursuri de verificare.
De asemenea, se documenteaza despre noi metode de pregatire fizica si mentala, studiaza metode de nutritie, produse de genul suplimentelor alimentare care i-ar putea imbunatati performanta. Poarta discutii elaborate cu diversi alti alergatori pentru a schimba pareri si a se documenta de la acestia.
Intr-un cuvant, invata zilnic lucruri despre fenomenul alergarii in general.
Si dupa atat de multa pasiune pusa, atatea planuri minutioase, pasi mici de facut ce rezulta dintr-un obiectiv general, antrenament si retineri, vine si ziua ce mai frumoasa si asteptata, aceea a marelui concurs, a marei alergari.
Pleaca cu entuziasm, in forta , incepe urcusul, domol. Peisajul este fantastic, energia celorlati debordanta. Multa bucurie, entuziasm si tinerete. Se alearga in ritm, ordonat, temperat. Panta chiar daca abrupta, dar deocamdata abordabila.
Insa muntele Ciucas vrea sa-si arate maretia. Prapastiile incep sa isi faca aparitia, cararile se ingusteaza, stanci cat mai inalte. Poteca incepe sa puna dificultati, din ce in ce mai grele.
Incepe adevarata urcare. Privesti catre varf, este in departare, iar urcarea nu se mai termina.
Mergi din greu, muschii dor intens, respiratia nu mai face fata , vezi un varf, crezi ca acolo trebuie sa ajungi, insa iti dai seama ca nu ai terminat; apare alt varf si mai departe, iar urcarea continua anevoios.
Apare descurajarea, apar nervii, oare de ce ma chinui asa, oare ce gandesc, ce mi-a trebuit? Totusi continui cursa in ciuda dificultatilor.
Te prinde noaptea in munti, bezna este totala si infricosatoare, ceasul iti indica ca mai ai de alergat inca 50 de kilometri, cam in 9 ore. Oare ce sentimente te domina? Totul este in contratimp si dificil. Ploaia si frigul Ciucasului iti intra pana in maduva oaselor.
Ai vrea sa te opresti insa nu poti face acest lucru: tu trebuie sa termini cursa. Pe de alta parte, cand te privesti in ce stare de oboseala,frig, foame si dezhidratare esti, mentalul iti abandoneaza orice urma de speranta ca vei ajunge la finish, iti sopteste ca mai bine te opresti, abandonezi. Este o lupta groaznica cu tine insuti intr-un labirint neparcurs. Daca ai puterea de a continua, iti indeplinesti visul si vei deveni propriul tau erou; daca abandonezi, poate ca vei fi rusinat de tine insuti toata viata. Este un moment critic, in care trebuie sa decizi sa razbati, sa devii invingator.
Iti trebuie multa determinare sa poti continua pentru a ajunge la final. Multa putere psihica si tarie de caracter. Trebuie sa accepti suferinta.
Iar apoi, dupa ganduri si chinuri cumplite de toate felurile, intr-o departare, printre crengile copacilor, in plina noapte, se zareste o luminita, se intrevede bucuria victoriei. Nu prea departe este linia de finish , locul unde vei iesi victorios, fericit si multumit de tine. Locul in care vei fi aplaudat si unde vei deveni model si inspiratie pentru ceilalti.
Este tare frumos cand pasesti linia de finish!
In urma acestei experiente extreme a prietenului meu Narcis Iosif, care nu a renuntat niciodata la crezul sau, mi-am dat seama ca formula succesului este in linii mari aceeasi, in orice domeniu am activa.
Fie ca este vorba de sport, fie ca activam in business, educatie, sanatate, servicii, sau orice altceva, in principal parametrii succesului sunt aceeasi:
-pasiune puternica;
-viziune;
-obiective intermediare;
-munca / actiune;
-invatare permanenta;
-determinare;
- acceptarea suferintei;
- nu renunti niciodata.
Daca respectam aceste ingrediente si mai adaugam si alte lucruri folositoare, cred ca putem sa avem rezultate remarcabile in orice domeniu. Cred cu tarie ca fiecare dintre noi poate accesa succesul!

Bravo Narcis Iosif! Esti tare!

Regula numarul 6

6Despre aceasta regula cu numarul 6 am aflat din cartea lui Benjamin Zander – ,, Arta Posibilului”.

Autorul este dirijorul orchestrei simfonice din Boston si de asemenea, sustine seminarii de leadership la importante corporatii americane.

Astfel, Ben Zander se afla la un moment dat in biroul unui prieten al sau, prim ministru al unei tari si discutau diverse lucruri comune.

Deodata a dat buzna inauntru un consilier al primului ministru, foarte infuriat, gesticuland nervos, racnind, izbind si dand cu pumnul in masa.

Foarte calm prim ministru tarii gazda il admonestaza:

-Peter, ii spune el, fi te rog amabil si aminteste-ti Regula numarul 6, la care Peter se calmeaza pe loc, isi cere scuze si se retrage.

Dupa acest incident, cei doi isi reiau discutia inceputa initial.

Dupa aproximativ 20 de minute, linistea este din nou intrerupta de o femeie isterica, cu parul in vant si gesticuland puternic. Din nou intrusa este salutata cu urmatoarele cuvinte:

- Mary, aminteste-ti, te rog, de Regula numarul 6.

Imediat doamna se calmeaza, isi cere scuze si se calmeaza.

Cand scena se repeta a treia data, Benjamin Zander il intreaba foarte curios pe primul ministru ce se intampla, care este secretul Regulii numarul 6.

-Foarte simplu, raspunde prim ministrul: Regula numarul 6 este ,, Nu te lua prea in serios”.

- Ah, este o regula foarte buna.

Dar curiozitatea merge mai departe:

- Si care sunt celelale reguli?

- Nu mai exista altele.

Din aceasta relatare am retinut ca atunci cand suntem prinsi in diverse probleme importante si urgente, cand simtim ca acestea ne depasesc, ca nu mai putem sa le facem fata, ca ne provoaca incordare si tensiune, este bine sa ne oprim pentru un moment, sa ne luam o pauza de relaxare, poate chiar sa abordam cu umor situatia si sa actionam cu mai multa intelegere si intelepciune, fara furie si nervozitate, poate chiar sa ne distantam putin de probleme pentru a le putea privi cu obiectivitate.

 

Starea de vultur

vulturPoate că ajungem într-un anumit moment al vieții în care o stare de nemulțumire ne   invadează. Ce fac eu de fapt? Trăiesc așa cum îmi doresc? Are însemnătate viață mea? Mă   simt împlinit?
Cu siguranță că fiecare dintre noi avem astfel de momente în care ne punem întrebări și   căutăm răspunsuri. Facem rezumate ale viețîi și cel puțin în cazul meu, îmi dau seama că   de  multe ori rămân dezamăgit. Mi-aș fi dorit parcă să fac mai mult și în special să fac   lucruri utile pentru cei din jur.
Dar timpul trece rapid, pe neobservate și am ajuns la concluzia că trebuie să fac o   schimbare radicală în viață mea. Altel nu se mai poate, este imperativ, nu exista alta   alternativa! Trebuie să mă reinventez și mai cu seama să încep să fac lucruri care au semnificație pentru mine, pentru a mă simți împlinit.
Efoarte ușor să spui că vrei să te schimbi. Lucrul în sine este insa, deosebit de dificil. Va spun din experienta.
Așa încât, mi-am amintit o povestire pe care am aflat-o de la maestrul Andy Szekely și care este foarte elocventă în acest caz.
Vulturii din munțîi Anzi trăiesc în medie cam 70 de ani. Începând cu vârstă de 40 de ani, ghearele lor devin mai puțin rezistente, își pierd ascuțimea și nu mai sunt capabile să prinda cu eficiență prada din zbor.
De asemenea, ciocul devenit prea lung și flexibil nu-l mai ajută la sfasiatul prăzii.
Aripile au îmbătrânit, penele s-au îngroșat și rărit, așa încât îi afecteaza zborul.
Vulturul andin are însă un instinct grozav de supraviețuitor. În această stare jalnică în care se află, nu are decât două opțiuni: să moară sau să treacă printr-un dureros proces de transformare timp de 150 zile.
Toți vulturii aleg a două varianta: aceea de a acceptă transformarea. Și aceasta nu este deloc ușoară; este cu multă durere, suferință și sânge.
Astfel, își găsește o crăpătura într-o stâncă înaltă, unde își face un adăpost.
Acolo el începe să își lovească ciocul de piatră, de nenumarate ori până ce acesta se rupe. Va dați seama ce durere suportă.
După ce rămâne fără cioc, așteaptă săptămâni bune până îi crește altul nou.
Iar după aceasta, continuă transformarea: cu ciocul regenerat, își smulge ghearele și așteaptă iarasi câteva săptămâni să-i crească altele.
Iar apoi, cu o ultima sforțare, cu ciocul și ghearele înnoite, își smulge vechiul penaj, rămânând gol pentru iarăși câteva săptămâni. Acum este deosebit de vulnerabil, slăbit și neajutorat.
Însă el are încredere în instinctul lui; în curând noul penaj începe să apară, se dezvoltă, iar vulturul începe în curând să își exerseze zborul.
Acum este o pasăre nouă, cu aceeași semeție inițială: are pene tinere, gheare puternice și cioc nimicitor.
Astfel, fiind cu totul nou, își reia faimosul zbor peste înălțimile lumii și reușește să mai trăiască încă 30 de ani.
Aceeași stare o resimt și eu momentan: simt că aripile s-au rarefiat, parcă mușchii ar vrea să se odihnească, vederea nu mai este atât de ageră, reactivitatea este încetinită.
Însă nu îmi fac niciun fel de griji; mă voi înnoi asemenea vulturului, îmi voi întări determinarea și motivația, îmi voi accelera încrederea în mine și dorința de reușită, voi pluti cu încredere peste orice obstacol ar putea apare în calea zborului.
Sunt în starea de ,, vultur”!

A fi dispus pentru schimbare

change Mi-am dat seama ca singur stau in propria mea cale, singur imi opresc drumul.
Zi de zi fac aceleasi lucruri si imi inchipui ca voi avea un altfel de viitor. Ce iluzie!
Chiar daca astazi fac ceva, iar maine alt lucru, in esenta nu schimb nimic, fac lucruri care se   repeta zilnic, luna de luna, an de an. Si ghiciti ce se va intampla! Viata mea care urmeaza,   viitorul, totul va fi previzibil, nu va diferi cu nimic de starea pe care am trait-o ieri si pe care   o traiesc in prezent. Nu va fi un viitor, imi pare rau sa o spun, ci un trecut repetitiv.
Sinele meu vechi este prezent oriunde, chiar si in viitor. Vechea mea personalitate va   apartine viitorului.
Pretind ca voi fi altcineva, ca voi trai o altfel de viata, insa cu sinele meu cel vechi. Cred ca   voi apartine viitorului cu vechea mea haina. Nu ma reinventez, insa ma consider schimbat.   Noul sine al personalitatii mele nu este decat in imaginatia mea. Cred ca ma manifest eu insumi, ca imi exprim identitatea, insa sunt victima propriilor perceptii exterioare.
Incerc sa ma vad altfel, innoit, insa gandurile din trecut ma invadeaza ca un torent urias. Imi creez scenarii ingrozitoare; declar ca sunt curajos, insa imi este frica; incerc sa fiu permanent deasupra liniei de plutire, insa mereu bratele mele obosesc.
Atribui semnificatie unei actiuni, insa rezultatul nu este de fiecare data asa cum l-am anticipat.
Ma simt prizonierul propriului corp, sunt un captiv al mediului si timpului, conditionat al unei stari de a fi subconstiente si observ neputincios cum execut automat niste programe mentale pe care le-am absorbit fara sa imi dau seama si care nu ma reprezinta.
Gandesc zi de zi la fel, realizez aceleasi actiuni si traiesc permanent aceleasi emotii.
Dar va spun un secret: cred cu tarie ca viata mea se va schimba. Ma mint singur:(
Cu aceeasi activitate cerebrala, cu aceleasi legaturi sinaptice intepenite in atat de multi ani, eu ma vad progresand. Imi dau seama ca identitatea mea , personalitatea mea, sunt viciate de confortabilitate, lipsa de efort si automatisme. Mentin acest proces fara intrerupere, tin cu dintii de el, zi de zi. Prin urmare, ce se va intampla cu siguranță? Ziua de iei devine ziua de maine, astfel incat de fapt – trecutul meu devine viitorul meu.
Parca nu ma prea incanta ideea. Cunosc deja trecutul si imi doresc ceva nou de acum inainte.
Noi selectam un viitor potential diferit si speram ca vom ajunge la el, facand aceleasi actiun i. Poate ca din punct de vedere emotional este placut, traim cu speranta unui viitor asa cum il imaginam, insa deziluzia pluteste deasupra noastra. Facem mereu aceleasi lucruri sperand sa obtinem rezultate diferite. Câtă nebunie!
Asadar, cei mai multi dintre noi gandim in trecut, folosim aceleasi procese mentale dobandite inca din copilarie, traim exact aceeasi viata in fiecare zi, facem aceleasi lucruri repetitiv, vedem aceeiasi oameni, cream aceleasi experiente, astfel incat ajungem prizonierii propriei noastre lumi, propriului nostru mediu.
Am scris aceste lucruri nu ca urmare a unui sentiment de tristete sau dezamagire, asa cum ar putea sa se inteleaga, ci vreau sa ma refer in continuare la cat de grea este adevarata schimbare.
Schimbarea, evolutia, sunt cuvinte la moda acum. Multi le rostim, insa cred ca de multe ori nu constientizam ce inseamna acest lucru; vrem schimbare insa in acelasi timp nu suntem dispusi sa renuntam la comoditate, vrem un altfel de viitor, insa ne pastram starea de suficiență si de familiaritate.
Din punctul meu de vedere, adevarata schimbarea este un lucru foarte anevoios si dureros.
Implica deturnarea circuitelor de gandire, dupa ce ani de zile le-am exersat inconstient, include demontarea vechilor atitudini, credinte si perceptii intiparite in mod repetat in structurile noastre neunorale.
Sinele tau vechi dispare, vechea ta personalitate moare. Te afunzi in necunoscut, renunti la ceea ce este obisnuit, cunoscut si familiar.
Te vei afunda intr-un vid confuz, nu stii ce te asteapta, nu poti previziona viitorul, totul devine disconfort si neliniste.
Dar poate ca acesta este momentul cheie. Esti asemenea pasarii Phoenix care se arunca singura in foc si arde pana ce se transforma in cenusa. Vechiul sine trebuie sa moara pentru ca noul ,, tu” sa renasca. Bineinteles ca produce disconfort.
Intrebarea care se pune acum: cât de dispusi suntem sa facem cu adevarat aceste schimbari?

Puterea legaturilor slabe

oameniDe multe ori mi s-a intamplat sa am nevoie de ceva: de ajutor intr-o anumita problema, de sprijin, de un sfat, o vorba inteleapta sau chiar de un ajutor financiar.

Ce am facut in acest caz? Bineinteles am apelat la ajutorul rudelor si prietenilor, care de cele mai multe ori m-au ajutat in masura posibilitatilor.

Ce am observat interesant este faptul ca de cele mai multe ori am fost in totalitate sprijinit de catre niste cunostinte intamplatoare – prieteni ai unor prieteni – oameni care nu erau nici necunoscuti, nici prieteni apropiati. Aceste persoane le-am cunoscut intamplator, de abia stiu cine sunt, nu avem lucruri apropiate, nu avem sau avem foarte putine cunostinte comune, insa cu toate acestea mi-au oferit ajutorul lor. Omul in general, este dornic sa ajute neconditionat, daca poate.

Genul acesta de relatii de care am avut parte sunt numite ,, legaturi slabe”.

Eu am constatat ca aceste ,, legaturi slabe” sunt adesea mai importante decat prietenii sau rudele de care suntem atasati prin legaturi tari, deoarece legaturile slabe ne dau acces la niste retele sociale din care altminteri nu facem parte.

Daca suntem inconjurati permanent de legaturi tari, prieteni, rude, nu aflam de multe informatii si oportunitati care apar, fiindca tot timpul discutam cu prietenii cei mai buni, lucram alaturi de ei, citim acelasi tip de lectura, avem preocupari comune. In momentul in care ei au aflat de o noua oportunitate , noi stim deja, la randul nostru, despre ea.

Din contra, cunostintele cu care avem legaturi slabe – persoane de care ne ,, ciocnim” intamplator, sunt aceia care ne dau informatii noi, lucruri si oportunitati noi, modele diferite de rationament – de care altminteri nu am fi aflat niciodata.

Mi-am dat seama ca daca nu as avea multe legaturi slabe, as fi lipsit de informatii venite din alte elemente ale sferei sociale si as fi limitat doar de stirile si perceptiile prietenilor apropiati.

Ceea ce doresc eu sa recomand este faptul ca pe langa legaturile tari date de catre rude si prieteni, este bine sa ne cultivam si cat mai multe legaturi slabe, diverse cunostinte, oameni pe care ii intalnim destul de rar , neavand relatii apropiate, dar care ne pot aduce destula plus valoare in viata noastra.

Ce gust are prajitura voastra?

trecut Am citit recent cartea ,, Puterea Prezentului” a lui Eckhart Tolle.

 Marturisesc ca nu am inteles nimic. Desi pare usoara, capitolele ei trateaza teme profunde  si de aceea nu am putut-o citi neintrerupt deoarece, dupa fiecare capitol, am fost tentat sa o  las din mana pentru a ma gandi la cele citite. Ideile mi s-au amestecat treptat ajungand in  final la un conglomerat pe care nu am putut sa-l disec in idei punctuale, asa dupa cum sunt  obisnuit.

 Am apelat totusi la recenzii ale acestei lucrari si am inteles ca Eckhart Tolle vine cu teza de a  ne concentra pe ceea ce suntem noi acum, astazi. Mereu ne gandim la ce s-a intamplat in  trecut, ce s-ar putea intampla in viitor, dar mai niciodata nu ne ancoram in momentul  prezent, pentru a ne bucura de el. Inseamna sa fim prezenti in, acum”, ca putem sa facem ca  fiecare moment din viata sa insemne ceva.

 Asa cum va spuneam, nu am inteles prea multe la inceput, insa norocul meu a fost sa aflu de  o poveste orientala care m-a facut pe loc sa remarc ce inseamna sa traiesti cu intensitate clipa de acum, ce inseamna sa faci din fiecare clipa traita, o adevarata incantare.

Asadar, un maestru zen fiind foarte batran, era pe patul de moarte si si-a anuntat discipolii ca pana in cursul serii nu va mai fi cu ei. Auzind, acestia au venit la el sa il vada  si sa primeasca un ultim cuvant de invatatura.

Insa, dintre toti, ucenicul cel mai apropiat al maestrului a plecat la piata. Ceilalti contrariati l-au apostrofat:

- Maestrul tau isi da duhul in coliba sa si tu pleci la piata?

Discipolul le-a raspuns:

-Stiu ca maestrului ii place o anumita prajitura, asa ca ma duc sa i-o cumpar.

Prajitura era greu de gasit, dar in cele din urma a reusit sa o cumpere si a venit cu ea in fuga la maestru.

Discipolii adunati in jurul maestrului erau ingrijorati – acesta parca astepta pe cineva. Deschidea ochii si se uita , apoi ii inchidea iar. Cand sosi in sfarsit discipolul , maestrul ii spuse: ,, Asadar ai venit. Unde este prajitura?”

Discipolul scoase prajitura, fericit ca maestrul intrebase de ea.

Maestrul muribund lua prajitura si o manca cu foarte mare placere.

Cineva l-a intrebat: ,, Care este ultimul tau mesaj maestre? Care sunt cuvintele pe care vrei sa le tinem minte?”

Maestrul a zimbit si a spus: ,, Ah, prajitura aceasta e delicioasa!”

Acum am inteles intreg mesajul lui Echart Tolle. Asta inseamna un om care traieste aici si acum: ,, Prajitura asta e delicioasa!” In fata momentului prezent, chiar si moartea este lipsita de relevanta. Momentul urmator este anulat, nu are nicio insemnatate. Acest moment – aceasta prajitura e delicioasa! Prezentul este singura clipa pe care o stapanim, singura noastra certitudine. Este frumos mesajul lui Eckhart Tolle, acela de a ne gandi mai putin la trecut ( lucrurile deja s-au consumat ) si de a ne preocupa mai putin viitorul ( este doar o asteptare a noastra ) si sa ne bucuram in totalitate, sa traim cu intensitate singura noastra certitudine care este clipa prezenta.

Deci, ,, prajitura voastra este delicioasa?”

Starea de nefericire

nfOamenii prefera lucrurile usoare, caile batatorite, repetabile, cunoscute deja, facute din inertie – si aceasta este un lucru firesc deoarece creierul este facut astfel incat sa consume cat mai putina energie.

Pe aceste considerente, cred ca starea de nefericire reprezinta de fapt o expresie a unei energii minime a constiintei, o stare vegetativa,un refuz al eului interior de a face un efort intens .

A fi nefericit este ceva foarte usor, nu iti trebuie un talent deosebit, nu iti trebuie nicio pregatire in prealabil; oricine poate ajunge foarte facil la aceasta stare.

Din contra, fericirea este o stare la care se ajunge printr-un efort considerabil, este de fapt rezultatul unei actiuni permanente de dezvoltare individuala, reprezinta multe actiuni intreprinse, un urcus, o lupta cu tine insuti si cu mediul care te inconjoara; de fapt trebuie sa duci o batalie foarte determinata pentru a ajunge la starea de fericire.

Fericirea nu este pentru oricine; este doar pentru acei dispusi sa poata duce aceasta lupta istovitoare in primul rand cu propriul eu, cu propria constiinta, cu profilul psihologic cu care s-au nascut.

Si mai mult de atat, pentru a fi fericit iti trebuie mult curaj, curajul luptei cu tine insuti precum si curajul vis a vis de mentalitatea celor din jur.

Intr-o societate in care lumea se declara in marea ei majoritate nefericita, cand omul modern se simte bine cu aceasta stare, a spune si a te manifesta fericit, poate atrage privirele dezaprobatoare ale celor din jur; nu te mai inscrii in majoritate si devii oarecum ,, periculos” pentru cei din jur.

A fi nefericit este o lasitate, un abandon al luptei de zi cu zi cu provocarile vietii, un refuz al cresterii spirituale, o stare de comoditate, o neincredere in fortele proprii si o aplatizare in cadrul unei mase de oameni care resimt aceeasi stare.

Pentru a fi nefericit nu este nevoie de nimic; oricine poate deveni cu usurinta.

Mai suparator e ca foarte rar un om isi doreste cu adevarat sa fie fericit, foarte rar este gata sa isi asume aceasta stare, este foarte greu sa iesi din rutina nefericirii.

Cauza nefericirii este doar in noi insine, doar tu decizi daca ramai in aceasta inchisoare. Nimeni nu este raspunzator pentru nefericirea ta, numai ca tu nu vrei sa iti asumi acest lucru si de aceea cauti motive, dai vina pe altcineva sau altceva pentru propria ta stare.

Asadar, fericirea se obtine cu ambitie, cu determinare, cu lupta, cu schimbarea propriei mentalitati, cu asumarea propriului eu. Este un lucru dificil insa nu imposibil. Si rasplata este uriasa.

Viata si Marathon

 

rome-marathon De ceva timp am inceput sa alerg si cea mai buna performanta a mea de pana acum este  aceea ca am terminat al doilea marathon la care am participat.

 Distanta de 42.15 km este relativ mare si din aceasta cauza, pentru cea mai mare parte dintre  oameni este grea daca nu , imposibila de parcurs.

 Dar pentru mine, a alerga marathonul nu este de fel o performanta fizica, ci inseamna  cu  totul alt lucru; pentru mine, maratonul este o trecere in revista a intregii vieti, este o  rememorare a adolescentei si primei tinereti, a entuziasmului primordial, a momentelor  frumoase si inaltatoare, dar si a celor neplacute, este o aducere aminte a clipelor de bucurie ,  de fericire maxima,dar si a celor de tristete si suferinta.

Iata cum stau lucrurile: la un marathon mare participa in jur 16.000 de oameni cum este cazul celui de la Roma sau chiar 100.000 de participanti, ca in cazul celui de la New York.

Imaginati-va ca inaintea inceperii cursei, toti sunt veseli, fericiti, fac diverse miscari de incalzire, sunt imbracati care de care mai colorat si deosebit; este o emotie puternica in inima fiecaruia.

Iar atunci cand se da startul este ceva nemaintalnit; zeci de mii de alergatori tipa simultan de bucurie, toti pornesc in cursa debordant, pleaca plini de incredere, au o forta incredibila, se simte in aer un entuziasm cum rar poti intalni. Este o atmosfera ce doar se simte, greu de descris in cuvinte.

Si pleaca alergand si cu mult optimism; parcurg unu, doi, trei kilometri si totul este minunat. La fel ca in adolescenta, cand sunem tineri, plecam cu multa putere si mult entuziasm pe calea vietii; nimic nu ne poate opri.

Si maratonistii alerga si alearga si trec repede de kilometru 5 si totul pare bine, energia este la maxim.

Asa si noi, ne bucuram de viata, ne avantam cu neinfricare, traim fiecare clipa a ei cu intensitate nepotolita.

Alergatorii ajung apoi la kilometrul 8, parca a aparut putina oboseala insa nu este nimic, merg mai departe cu aceeasi bucurie; chiar daca au aparut greutati marunte in viata noastra, nu le bagam in seama, mergem mai departe cu acelasi elan.

Si ajungem la km 10; parca deja ne simtim obositi si nu ne vine a crede; doar eram asa de puternici la start, cu energie inepuizabila si acum simtim cum ne bate inima mai tare, respiratia este mai greoaie, picioarele parca ne dor; au aparut deja primele obstacole ale vietii care parca ne destabilizeaza putin, insa trecem peste ele si continuam,.

Pe la kilometrul 15 devine din ce in ce mai obositor si deja ne gandim cum sa ne conservam energia pana la sfarsit. Ne concentram pe ritmul alergarii, pe respiratie si pe bataile inimii, ne gandim la genunchi si articulatii, sperand ca acestea sa poata faca fata si sa ne tina in continuare.

Si incet, incet, ne apropiem de km 21, cel al mijlocului cursei.

Acum problemele vietii noastre s-au accentuat, au aparut provocari de tot felul, dezamagiri, tristete, suspine care de care mai apasatoare.

Parca nu mai avem aceeasi stare de spirit ca la inceput, parca am inceput sa obosim, chiar sa ne indoim de propriile forte. Insa viata merge inainte si continuam; continuam sa alergam catre finish.

Cursa este din ce in ce mai grea; ajungem la kilometrul 30, apoi 32, 33.  Ei! de aici incep framantarile: picioarele dor tare de tot, genunchii nu mai functioneza, s-au blocat, plamanii nu vor sa ma functioneze iar inima este vlaguita; incepi sa te indoiesti de tine; ,,nu mai pot”, iti zici. Incepi sa te indoiesti de pregatirea fizica, incepi sa te intrebi de ce trebuie sa induri atata suferinta si chiar poate esti tentat sa te opresti, sa abandonezi.

Omul cel puternic si increzator de la start este acum ingenunchiat; fara vlaga, fara speranta. Viata l-a lovit din toate partile. Nu mai poate suporta, se taraste sa supravietuiasca; este singur in mijlocul necunoascutului si lipsit de orice ajutor; doar el si eul lui. Oare va fi capabil sa se ridice, oare va fi destul de puternic sa continue, va mai avea hotararea si forta necesare?

Grea intrebare. Si totusi, isi aduna cea din urma putere, lacrimeaza,merge in genunchi pana sangereaza, se ridica si isi trage cu ultima sfortare un picior, apoi face alt pas, apoi incerca sa isi indrepte spatele, parca in amintirea unor vremuri trecute de glorie si incet, incet, paseste cu greutate pe terenul accidentat, insa din ce in ce mai cu incredere, parca din ce in ce mai usor.

Si vine acel moment special, cand speranta reapare, inima incepe sa se reaprinda, plamanii incep sa traga din ce in ce mai mult aer datator de vointa si alergarea vietii incepe sa revina la normal.

Si astfel, alergatorii nostri din cursa de marathon ajung la kilometrul 37 si isi dau seama ca nu mai este mult pana la final: doar 5 km;  au mai alergat de nenumarate ori aceasta distanta si parca oboseala dispare ca prin minune.

Iti doresti sa ajungi la final: ai indurat multe, dar acum nu mai conteaza. Mai este foarte putin si dintr-o data simti o determinare neasteptata, viata si energia reapar in tine; nu mai simti nimic fizic, doar acea dorinta imensa de a ajunge la final, de a face un lucru deosebit, de a-ti recastiga increderea in tine, de a deveni propriul tau erou.

Mai este putin si se vede linia de finish. Toti muschii tai se incordeaza, toti functioneaza ca pistoanele unei locomotive, te simti ca o masinarie cu o forta imensa care te duce catre ceea ce ti-ai dorit de la inceput: sa treci linia de finish.

Asa si omul, in timpul cursei vietii lui, pleaca tanar si entuziast, plin de energie si incredere. Pe drum apar evenimente neprevazute, lucruri la care nu s-ar fi asteptat niciodata, care il necajesc, ii produc durere si suferinta, care il doboara si chiar il strivesc.

Totul este ca in ciuda tuturor acestor lucruri neplacute, sa nu te lasi niciodata. Sa te ridici, asa greu cum este, insa te ridici si continui cursa. Va fi greu, dar niciodata imposibil. Si daca vei avea taria sa continui, la un moment dat, asemanator kilometrului 35 din marathon, vei simti un impuls intern extraordinar, o energie de care nici nu stiai ca exista in tine, si vei izbucni asemenea unei sageti catre linia de final.

Iar bucuria terminarii unui marathon este imensa. Iti dovedesti ca esti capabil de un lucru maret, capeti o incredere in tine extraordinara, simti bucuria imensa a victoriei fata de tine insuti, devii o persoana mult mai puternica, mult mai determinata si totodata mult mai sensibila,

Asta este pentru mine alergarea marathonului – propria mea viata.

Metoda acordarii Notei 10

10Eu consider ca fiecare om este valoros, fiecare are o aptitudine remarcabila, in oricine zace o piatra pretioasa care asteapta sa fie slefuita.

Este important doar sa avem incredere in fiecare, sa nu mai comparam oamenii pe baza calificativelor, sa-i lasam sa se dezvolte in domeniile spre care se simt atrasi, sa acordam incredere fiecarui om in parte.

Eu zic sa aplicam si noi practica ,, Acordarea notei 10”. Este o abordare extraordinada ce promite sa va schimbe atat pe dumneavoastra cat si pe ceilati.

Nota 10 poate fi acordata oricui, indiferent de categoria sociala din care face parte. Cand acorzi aceasta nota te adresezi oamenilor cu respect, cu incredere in valoarea lor, in capacitatea lor de evolutie si autorealizare.

Am aflat de Metoda Acordarii Notei 10 de la un profesor american care la inceputul fiecarui an, acorda tuturor studentilor sai nota 10. Exista totusi si o cerinta unica pentru ca acestia sa castige acest calificativ: studentii vor trebui sa trimita profesorului in termen de doua saptamani o scrisoare prin care sa isi imagineze ca deja au finalizat anul de studii si vor spune: ,, Draga domnule profesor, am obtinut nota 10 pentru ca…” dupa care trebuie sa povesteasca, cat mai detaliat cu putinta, toate lucrurile facute pana anul urmator, care au condus sa merite acest calificativ.

In redactarea scrisorii trebuie sa priveasca retroactiv, sa mentioneze tot ceea ce au intreprins pe durata anului, ca si cum acele realizari ar fi de domeniul trecutului.

Ce intereseaza cel mai mult este omul care devine fiecare student, atitudinea, simtamintele, viziunea lui despre lume.

Astfel studentilor li se oferea oportunitatea sa se concentreze asupra persoanei care ar fi dorit sa devina, asupra obiectivelor si lucrurilor pe care trebuie sa le intreprinda.

De asemenea, prin aceasta metoda de acordare a notei 10 , profesorul se situeaza de aceeasi parte a studentului, devine aliatul acestuia, un om de incredere care doreste dezvoltarea iar nu un ,, dusman” al acestuia, asa cum se intampla de cele mai multe ori.

Nota 10 acordata in avans exprima o relatie de parteneriat, echipa si incredere reciproca. Reprezinta o expresie a progresului fiecarei parti.

Sunt ferm convins ca nu ar mai trebui sa judecam pe semeni dupa aparente, dupa algoritmi de evaluare, cu ajutorul a diverse instrumente de masura, ci din contra, sa creditam pe fiecare, sa descoperim frumosul , aptitudinile si competentele lui, sa cautam piatra pretioasa ce zace in adancul fiecarui om si sa-l ajutam sa o slefuiasca.

Cu totii putem fi creditati cu Nota 10!

 

Despre relatii

relatie Daca iubesti pe cineva, atunci il respecti si in virtutea acestui lucru te intereseaza de toate  trairile lui, de experientele lui, de ce este important pentru perosna iubita, ce asteptari are.

De cele mai multe ori cuplurile considera ca se cunosc foarte bine, ca nu mai trebuie sa  prospecteze unul  personalitatea celuilalt, ca totul merge firesc, insa dupa parerea mea se  inseala foarte mult.

Daca sotul sau sotia, iubitul sau iubita nu mai acorda atentie celuilalt, daca nu mai este  interesat /a in cel mai autentic mod cu putinta de realitatea celuilalt, daca nu stie sa puna  intrebari potrivite care sa readuca vigoarea si entuziasmul initial dintr-o relatie, atunci totul  se poate narui. Fiecare se indeparteaza, fiecare se retrage in ungherul lui, isi creaza propria  viata, propria traire. Legatura si farmecul relatiei dispar, apar monotonia, nemultumirea, frustrarea si alte multe lucruri care nu isi au rostul.

Ca sa concluzionez, as indrazni sa spun ca pentru o relatie pasionanta, de durata, trebuie doar sa te interesezi sincer de celalalt de langa tine, sa pui intrebari astfel incat sa il cunosti mai bine, sa-i asculti cu interes raspunsurile, sa empatizezi, sa gasesti zilnic un factor de noutate la partenerul tau, sa il intelegi mult mai bine.

Lucreaza zilnic la dezvoltarea relatiei tale!