Archive for the ‘Fără categorie’ Category

Puterea legaturilor slabe

oameniDe multe ori mi s-a intamplat sa am nevoie de ceva: de ajutor intr-o anumita problema, de sprijin, de un sfat, o vorba inteleapta sau chiar de un ajutor financiar.

Ce am facut in acest caz? Bineinteles am apelat la ajutorul rudelor si prietenilor, care de cele mai multe ori m-au ajutat in masura posibilitatilor.

Ce am observat interesant este faptul ca de cele mai multe ori am fost in totalitate sprijinit de catre niste cunostinte intamplatoare – prieteni ai unor prieteni – oameni care nu erau nici necunoscuti, nici prieteni apropiati. Aceste persoane le-am cunoscut intamplator, de abia stiu cine sunt, nu avem lucruri apropiate, nu avem sau avem foarte putine cunostinte comune, insa cu toate acestea mi-au oferit ajutorul lor. Omul in general, este dornic sa ajute neconditionat, daca poate.

Genul acesta de relatii de care am avut parte sunt numite ,, legaturi slabe”.

Eu am constatat ca aceste ,, legaturi slabe” sunt adesea mai importante decat prietenii sau rudele de care suntem atasati prin legaturi tari, deoarece legaturile slabe ne dau acces la niste retele sociale din care altminteri nu facem parte.

Daca suntem inconjurati permanent de legaturi tari, prieteni, rude, nu aflam de multe informatii si oportunitati care apar, fiindca tot timpul discutam cu prietenii cei mai buni, lucram alaturi de ei, citim acelasi tip de lectura, avem preocupari comune. In momentul in care ei au aflat de o noua oportunitate , noi stim deja, la randul nostru, despre ea.

Din contra, cunostintele cu care avem legaturi slabe – persoane de care ne ,, ciocnim” intamplator, sunt aceia care ne dau informatii noi, lucruri si oportunitati noi, modele diferite de rationament – de care altminteri nu am fi aflat niciodata.

Mi-am dat seama ca daca nu as avea multe legaturi slabe, as fi lipsit de informatii venite din alte elemente ale sferei sociale si as fi limitat doar de stirile si perceptiile prietenilor apropiati.

Ceea ce doresc eu sa recomand este faptul ca pe langa legaturile tari date de catre rude si prieteni, este bine sa ne cultivam si cat mai multe legaturi slabe, diverse cunostinte, oameni pe care ii intalnim destul de rar , neavand relatii apropiate, dar care ne pot aduce destula plus valoare in viata noastra.

Ce gust are prajitura voastra?

trecut Am citit recent cartea ,, Puterea Prezentului” a lui Eckhart Tolle.

 Marturisesc ca nu am inteles nimic. Desi pare usoara, capitolele ei trateaza teme profunde  si de aceea nu am putut-o citi neintrerupt deoarece, dupa fiecare capitol, am fost tentat sa o  las din mana pentru a ma gandi la cele citite. Ideile mi s-au amestecat treptat ajungand in  final la un conglomerat pe care nu am putut sa-l disec in idei punctuale, asa dupa cum sunt  obisnuit.

 Am apelat totusi la recenzii ale acestei lucrari si am inteles ca Eckhart Tolle vine cu teza de a  ne concentra pe ceea ce suntem noi acum, astazi. Mereu ne gandim la ce s-a intamplat in  trecut, ce s-ar putea intampla in viitor, dar mai niciodata nu ne ancoram in momentul  prezent, pentru a ne bucura de el. Inseamna sa fim prezenti in, acum”, ca putem sa facem ca  fiecare moment din viata sa insemne ceva.

 Asa cum va spuneam, nu am inteles prea multe la inceput, insa norocul meu a fost sa aflu de  o poveste orientala care m-a facut pe loc sa remarc ce inseamna sa traiesti cu intensitate clipa de acum, ce inseamna sa faci din fiecare clipa traita, o adevarata incantare.

Asadar, un maestru zen fiind foarte batran, era pe patul de moarte si si-a anuntat discipolii ca pana in cursul serii nu va mai fi cu ei. Auzind, acestia au venit la el sa il vada  si sa primeasca un ultim cuvant de invatatura.

Insa, dintre toti, ucenicul cel mai apropiat al maestrului a plecat la piata. Ceilalti contrariati l-au apostrofat:

- Maestrul tau isi da duhul in coliba sa si tu pleci la piata?

Discipolul le-a raspuns:

-Stiu ca maestrului ii place o anumita prajitura, asa ca ma duc sa i-o cumpar.

Prajitura era greu de gasit, dar in cele din urma a reusit sa o cumpere si a venit cu ea in fuga la maestru.

Discipolii adunati in jurul maestrului erau ingrijorati – acesta parca astepta pe cineva. Deschidea ochii si se uita , apoi ii inchidea iar. Cand sosi in sfarsit discipolul , maestrul ii spuse: ,, Asadar ai venit. Unde este prajitura?”

Discipolul scoase prajitura, fericit ca maestrul intrebase de ea.

Maestrul muribund lua prajitura si o manca cu foarte mare placere.

Cineva l-a intrebat: ,, Care este ultimul tau mesaj maestre? Care sunt cuvintele pe care vrei sa le tinem minte?”

Maestrul a zimbit si a spus: ,, Ah, prajitura aceasta e delicioasa!”

Acum am inteles intreg mesajul lui Echart Tolle. Asta inseamna un om care traieste aici si acum: ,, Prajitura asta e delicioasa!” In fata momentului prezent, chiar si moartea este lipsita de relevanta. Momentul urmator este anulat, nu are nicio insemnatate. Acest moment – aceasta prajitura e delicioasa! Prezentul este singura clipa pe care o stapanim, singura noastra certitudine. Este frumos mesajul lui Eckhart Tolle, acela de a ne gandi mai putin la trecut ( lucrurile deja s-au consumat ) si de a ne preocupa mai putin viitorul ( este doar o asteptare a noastra ) si sa ne bucuram in totalitate, sa traim cu intensitate singura noastra certitudine care este clipa prezenta.

Deci, ,, prajitura voastra este delicioasa?”

Starea de nefericire

nfOamenii prefera lucrurile usoare, caile batatorite, repetabile, cunoscute deja, facute din inertie – si aceasta este un lucru firesc deoarece creierul este facut astfel incat sa consume cat mai putina energie.

Pe aceste considerente, cred ca starea de nefericire reprezinta de fapt o expresie a unei energii minime a constiintei, o stare vegetativa,un refuz al eului interior de a face un efort intens .

A fi nefericit este ceva foarte usor, nu iti trebuie un talent deosebit, nu iti trebuie nicio pregatire in prealabil; oricine poate ajunge foarte facil la aceasta stare.

Din contra, fericirea este o stare la care se ajunge printr-un efort considerabil, este de fapt rezultatul unei actiuni permanente de dezvoltare individuala, reprezinta multe actiuni intreprinse, un urcus, o lupta cu tine insuti si cu mediul care te inconjoara; de fapt trebuie sa duci o batalie foarte determinata pentru a ajunge la starea de fericire.

Fericirea nu este pentru oricine; este doar pentru acei dispusi sa poata duce aceasta lupta istovitoare in primul rand cu propriul eu, cu propria constiinta, cu profilul psihologic cu care s-au nascut.

Si mai mult de atat, pentru a fi fericit iti trebuie mult curaj, curajul luptei cu tine insuti precum si curajul vis a vis de mentalitatea celor din jur.

Intr-o societate in care lumea se declara in marea ei majoritate nefericita, cand omul modern se simte bine cu aceasta stare, a spune si a te manifesta fericit, poate atrage privirele dezaprobatoare ale celor din jur; nu te mai inscrii in majoritate si devii oarecum ,, periculos” pentru cei din jur.

A fi nefericit este o lasitate, un abandon al luptei de zi cu zi cu provocarile vietii, un refuz al cresterii spirituale, o stare de comoditate, o neincredere in fortele proprii si o aplatizare in cadrul unei mase de oameni care resimt aceeasi stare.

Pentru a fi nefericit nu este nevoie de nimic; oricine poate deveni cu usurinta.

Mai suparator e ca foarte rar un om isi doreste cu adevarat sa fie fericit, foarte rar este gata sa isi asume aceasta stare, este foarte greu sa iesi din rutina nefericirii.

Cauza nefericirii este doar in noi insine, doar tu decizi daca ramai in aceasta inchisoare. Nimeni nu este raspunzator pentru nefericirea ta, numai ca tu nu vrei sa iti asumi acest lucru si de aceea cauti motive, dai vina pe altcineva sau altceva pentru propria ta stare.

Asadar, fericirea se obtine cu ambitie, cu determinare, cu lupta, cu schimbarea propriei mentalitati, cu asumarea propriului eu. Este un lucru dificil insa nu imposibil. Si rasplata este uriasa.

Viata si Marathon

 

rome-marathon De ceva timp am inceput sa alerg si cea mai buna performanta a mea de pana acum este  aceea ca am terminat al doilea marathon la care am participat.

 Distanta de 42.15 km este relativ mare si din aceasta cauza, pentru cea mai mare parte dintre  oameni este grea daca nu , imposibila de parcurs.

 Dar pentru mine, a alerga marathonul nu este de fel o performanta fizica, ci inseamna  cu  totul alt lucru; pentru mine, maratonul este o trecere in revista a intregii vieti, este o  rememorare a adolescentei si primei tinereti, a entuziasmului primordial, a momentelor  frumoase si inaltatoare, dar si a celor neplacute, este o aducere aminte a clipelor de bucurie ,  de fericire maxima,dar si a celor de tristete si suferinta.

Iata cum stau lucrurile: la un marathon mare participa in jur 16.000 de oameni cum este cazul celui de la Roma sau chiar 100.000 de participanti, ca in cazul celui de la New York.

Imaginati-va ca inaintea inceperii cursei, toti sunt veseli, fericiti, fac diverse miscari de incalzire, sunt imbracati care de care mai colorat si deosebit; este o emotie puternica in inima fiecaruia.

Iar atunci cand se da startul este ceva nemaintalnit; zeci de mii de alergatori tipa simultan de bucurie, toti pornesc in cursa debordant, pleaca plini de incredere, au o forta incredibila, se simte in aer un entuziasm cum rar poti intalni. Este o atmosfera ce doar se simte, greu de descris in cuvinte.

Si pleaca alergand si cu mult optimism; parcurg unu, doi, trei kilometri si totul este minunat. La fel ca in adolescenta, cand sunem tineri, plecam cu multa putere si mult entuziasm pe calea vietii; nimic nu ne poate opri.

Si maratonistii alerga si alearga si trec repede de kilometru 5 si totul pare bine, energia este la maxim.

Asa si noi, ne bucuram de viata, ne avantam cu neinfricare, traim fiecare clipa a ei cu intensitate nepotolita.

Alergatorii ajung apoi la kilometrul 8, parca a aparut putina oboseala insa nu este nimic, merg mai departe cu aceeasi bucurie; chiar daca au aparut greutati marunte in viata noastra, nu le bagam in seama, mergem mai departe cu acelasi elan.

Si ajungem la km 10; parca deja ne simtim obositi si nu ne vine a crede; doar eram asa de puternici la start, cu energie inepuizabila si acum simtim cum ne bate inima mai tare, respiratia este mai greoaie, picioarele parca ne dor; au aparut deja primele obstacole ale vietii care parca ne destabilizeaza putin, insa trecem peste ele si continuam,.

Pe la kilometrul 15 devine din ce in ce mai obositor si deja ne gandim cum sa ne conservam energia pana la sfarsit. Ne concentram pe ritmul alergarii, pe respiratie si pe bataile inimii, ne gandim la genunchi si articulatii, sperand ca acestea sa poata faca fata si sa ne tina in continuare.

Si incet, incet, ne apropiem de km 21, cel al mijlocului cursei.

Acum problemele vietii noastre s-au accentuat, au aparut provocari de tot felul, dezamagiri, tristete, suspine care de care mai apasatoare.

Parca nu mai avem aceeasi stare de spirit ca la inceput, parca am inceput sa obosim, chiar sa ne indoim de propriile forte. Insa viata merge inainte si continuam; continuam sa alergam catre finish.

Cursa este din ce in ce mai grea; ajungem la kilometrul 30, apoi 32, 33.  Ei! de aici incep framantarile: picioarele dor tare de tot, genunchii nu mai functioneza, s-au blocat, plamanii nu vor sa ma functioneze iar inima este vlaguita; incepi sa te indoiesti de tine; ,,nu mai pot”, iti zici. Incepi sa te indoiesti de pregatirea fizica, incepi sa te intrebi de ce trebuie sa induri atata suferinta si chiar poate esti tentat sa te opresti, sa abandonezi.

Omul cel puternic si increzator de la start este acum ingenunchiat; fara vlaga, fara speranta. Viata l-a lovit din toate partile. Nu mai poate suporta, se taraste sa supravietuiasca; este singur in mijlocul necunoascutului si lipsit de orice ajutor; doar el si eul lui. Oare va fi capabil sa se ridice, oare va fi destul de puternic sa continue, va mai avea hotararea si forta necesare?

Grea intrebare. Si totusi, isi aduna cea din urma putere, lacrimeaza,merge in genunchi pana sangereaza, se ridica si isi trage cu ultima sfortare un picior, apoi face alt pas, apoi incerca sa isi indrepte spatele, parca in amintirea unor vremuri trecute de glorie si incet, incet, paseste cu greutate pe terenul accidentat, insa din ce in ce mai cu incredere, parca din ce in ce mai usor.

Si vine acel moment special, cand speranta reapare, inima incepe sa se reaprinda, plamanii incep sa traga din ce in ce mai mult aer datator de vointa si alergarea vietii incepe sa revina la normal.

Si astfel, alergatorii nostri din cursa de marathon ajung la kilometrul 37 si isi dau seama ca nu mai este mult pana la final: doar 5 km;  au mai alergat de nenumarate ori aceasta distanta si parca oboseala dispare ca prin minune.

Iti doresti sa ajungi la final: ai indurat multe, dar acum nu mai conteaza. Mai este foarte putin si dintr-o data simti o determinare neasteptata, viata si energia reapar in tine; nu mai simti nimic fizic, doar acea dorinta imensa de a ajunge la final, de a face un lucru deosebit, de a-ti recastiga increderea in tine, de a deveni propriul tau erou.

Mai este putin si se vede linia de finish. Toti muschii tai se incordeaza, toti functioneaza ca pistoanele unei locomotive, te simti ca o masinarie cu o forta imensa care te duce catre ceea ce ti-ai dorit de la inceput: sa treci linia de finish.

Asa si omul, in timpul cursei vietii lui, pleaca tanar si entuziast, plin de energie si incredere. Pe drum apar evenimente neprevazute, lucruri la care nu s-ar fi asteptat niciodata, care il necajesc, ii produc durere si suferinta, care il doboara si chiar il strivesc.

Totul este ca in ciuda tuturor acestor lucruri neplacute, sa nu te lasi niciodata. Sa te ridici, asa greu cum este, insa te ridici si continui cursa. Va fi greu, dar niciodata imposibil. Si daca vei avea taria sa continui, la un moment dat, asemanator kilometrului 35 din marathon, vei simti un impuls intern extraordinar, o energie de care nici nu stiai ca exista in tine, si vei izbucni asemenea unei sageti catre linia de final.

Iar bucuria terminarii unui marathon este imensa. Iti dovedesti ca esti capabil de un lucru maret, capeti o incredere in tine extraordinara, simti bucuria imensa a victoriei fata de tine insuti, devii o persoana mult mai puternica, mult mai determinata si totodata mult mai sensibila,

Asta este pentru mine alergarea marathonului – propria mea viata.

Metoda acordarii Notei 10

10Eu consider ca fiecare om este valoros, fiecare are o aptitudine remarcabila, in oricine zace o piatra pretioasa care asteapta sa fie slefuita.

Este important doar sa avem incredere in fiecare, sa nu mai comparam oamenii pe baza calificativelor, sa-i lasam sa se dezvolte in domeniile spre care se simt atrasi, sa acordam incredere fiecarui om in parte.

Eu zic sa aplicam si noi practica ,, Acordarea notei 10”. Este o abordare extraordinada ce promite sa va schimbe atat pe dumneavoastra cat si pe ceilati.

Nota 10 poate fi acordata oricui, indiferent de categoria sociala din care face parte. Cand acorzi aceasta nota te adresezi oamenilor cu respect, cu incredere in valoarea lor, in capacitatea lor de evolutie si autorealizare.

Am aflat de Metoda Acordarii Notei 10 de la un profesor american care la inceputul fiecarui an, acorda tuturor studentilor sai nota 10. Exista totusi si o cerinta unica pentru ca acestia sa castige acest calificativ: studentii vor trebui sa trimita profesorului in termen de doua saptamani o scrisoare prin care sa isi imagineze ca deja au finalizat anul de studii si vor spune: ,, Draga domnule profesor, am obtinut nota 10 pentru ca…” dupa care trebuie sa povesteasca, cat mai detaliat cu putinta, toate lucrurile facute pana anul urmator, care au condus sa merite acest calificativ.

In redactarea scrisorii trebuie sa priveasca retroactiv, sa mentioneze tot ceea ce au intreprins pe durata anului, ca si cum acele realizari ar fi de domeniul trecutului.

Ce intereseaza cel mai mult este omul care devine fiecare student, atitudinea, simtamintele, viziunea lui despre lume.

Astfel studentilor li se oferea oportunitatea sa se concentreze asupra persoanei care ar fi dorit sa devina, asupra obiectivelor si lucrurilor pe care trebuie sa le intreprinda.

De asemenea, prin aceasta metoda de acordare a notei 10 , profesorul se situeaza de aceeasi parte a studentului, devine aliatul acestuia, un om de incredere care doreste dezvoltarea iar nu un ,, dusman” al acestuia, asa cum se intampla de cele mai multe ori.

Nota 10 acordata in avans exprima o relatie de parteneriat, echipa si incredere reciproca. Reprezinta o expresie a progresului fiecarei parti.

Sunt ferm convins ca nu ar mai trebui sa judecam pe semeni dupa aparente, dupa algoritmi de evaluare, cu ajutorul a diverse instrumente de masura, ci din contra, sa creditam pe fiecare, sa descoperim frumosul , aptitudinile si competentele lui, sa cautam piatra pretioasa ce zace in adancul fiecarui om si sa-l ajutam sa o slefuiasca.

Cu totii putem fi creditati cu Nota 10!

 

Regula numarul 6

 

6Despre aceasta regula cu numarul 6 am aflat din cartea lui Benjamin Zander – ,, Arta Posibilului”.

Autorul este dirijorul orchestrei simfonice din Boston si de asemenea, sustine seminarii de leadership la importante corporatii americane.

Astfel, Ben Zander se afla la un moment dat in biroul unui prieten al sau, prim ministru al unei tari si discutau diverse lucruri comune.

Deodata a dat buzna inauntru un consilier al primului ministru, foarte infuriat, gesticuland nervos, racnind, izbind si dand cu pumnul in masa.

Foarte calm prim ministru tarii gazda il admonestaza:

-Peter, ii spune el, fi te rog amabil si aminteste-ti Regula numarul 6, la care Peter se calmeaza pe loc, isi cere scuze si se retrage.

Dupa acest incident, cei doi isi reiau discutia inceputa initial.

Dupa aproximativ 20 de minute, linistea este din nou intrerupta de o femeie isterica, cu parul in vant si gesticuland puternic. Din nou intrusa este salutata cu urmatoarele cuvinte:

- Marie, aminteste-ti, te rog, de Regula numarul 6.

Imediat doamna se calmeaza, isi cere scuze si se calmeaza.

Cand scena se repeta a treia data, Benjamin Zander il intreaba foarte curios pe primul ministru ce se intampla, care este secretul Regulii numarul 6.

-Foarte simplu, raspunde prim ministrul: Regula numarul 6 este ,, Nu te lua prea in serios”.

- Ah, este o regula foarte buna.

Dar curiozitatea merge mai departe:

- Si care sunt celelale reguli?

- Nu mai exista altele.

Din aceasta relatare am retinut ca atunci cand suntem prinsi in diverse probleme importante si urgente, cand simtim ca acestea ne depasesc, ca nu mai putem sa le facem fata, ca ne provoaca incordare si tensiune, este bine sa ne oprim pentru un moment, sa ne luam o pauza de relaxare, poate chiar sa abordam cu umor situatia si sa actionam cu mai multa intelegere si intelepciune, fara furie si nervozitate, poate chiar sa ne distantam putin de probleme pentru a le putea privi cu obiectivitate.

 

Despre relatii

relatie Daca iubesti pe cineva, atunci il respecti si in virtutea acestui lucru te intereseaza de toate  trairile lui, de experientele lui, de ce este important pentru perosna iubita, ce asteptari are.

De cele mai multe ori cuplurile considera ca se cunosc foarte bine, ca nu mai trebuie sa  prospecteze unul  personalitatea celuilalt, ca totul merge firesc, insa dupa parerea mea se  inseala foarte mult.

Daca sotul sau sotia, iubitul sau iubita nu mai acorda atentie celuilalt, daca nu mai este  interesat /a in cel mai autentic mod cu putinta de realitatea celuilalt, daca nu stie sa puna  intrebari potrivite care sa readuca vigoarea si entuziasmul initial dintr-o relatie, atunci totul  se poate narui. Fiecare se indeparteaza, fiecare se retrage in ungherul lui, isi creaza propria  viata, propria traire. Legatura si farmecul relatiei dispar, apar monotonia, nemultumirea, frustrarea si alte multe lucruri care nu isi au rostul.

Ca sa concluzionez, as indrazni sa spun ca pentru o relatie pasionanta, de durata, trebuie doar sa te interesezi sincer de celalalt de langa tine, sa pui intrebari astfel incat sa il cunosti mai bine, sa-i asculti cu interes raspunsurile, sa empatizezi, sa gasesti zilnic un factor de noutate la partenerul tau, sa il intelegi mult mai bine.

Lucreaza zilnic la dezvoltarea relatiei tale!

 

 

 

Tandemul creatie – disparitie

existenta-om-evolutie Primele forme de viata de pe pamant au fost initial organisme monocelulare . Dupa cum este  si denumirea lor, acestea erau formate doar dintr-o celula cu tot ceea ce implica ea:  membrana, citoplasma si nucleu. Si astazi exista o mare varietate de astfel de forme de viata  primitiva cum ar fi protozoarele, bacteriile, alge monocelulare, etc.

 Interesant la toate acestea este forma de inmultire: prin divizare.

 Celula ajunsa la o anumita maturitate se divizeaza, se imparte in doua entitati diferite, care  la randul lor, ajunse la talia normala a celulei-mama, reproduc fenomenul.

 Observati ce este interesant? Nicio celula nu moare in acest caz. Toate se divid, se amplifica,  se inmultesc, insa niciuna dintre ele nu moare. Si daca constientizam ca aceste organisme  monocelulare se gasesc si acum, putem spune ca exista o forma de viata care nu moare, nu dispare niciodata.

Vedeti, in jurul nostru se afla si o lume fara moarte, care nu dispare. Insa vazuta astfel , aceasta lume este cenusie, monotona, nu are nimic spectaculos, doar traieste, se divide si nimic altceva; nu evolueaza. Totul este rece si neinteresant, fix si plictisitor.

Insa la un moment, natura hotaraste sa renunte la monotonie, vrea evolutie, dezvoltare, viata intensa. Si de aceea apar forme evoluate mergand pana la maximul creatiei – omul.

Aici apare si problema, schimbarea esentiala. Inmultirea nu va mai fi asexuata ca in cazul organismelor monocelulare amintite anterior, ci apare sexualitatea, adica din unirea a doua celule cu informatii genetice diferite, apare o celula noua, cu propriul ei destin ereditar.

Doua celule se unesc si apare o a treia. Doi indiivizi inzestrati genetic diferit, creaza o noua fiinta cu propria spirala genetica. Insa dupa acest proces, cele doua celule intiale, cei doi indivizi creatori dispar, supravietuind doar creatia lor.

Apare deja moartea. Putem spune ca odata cu aparitia acestei forme de perpetuare, odata cu aparitia sexualitatii, moartea s-a nascut si ea. Putem vorbi de un tandem: sexualitate-moarte.

Lumea vie a evoluat: cei doi oameni din gradina Edenului au fost izgoniti datorita neascultarii lor, iar apoi au inceput sa se inmulteasca , sa stapaneasca pamantul, sa creeze, sa-si dezvolte spiritul inventiv, sa-si sporeasca inteligenta.

Daca ar fi ramas pe veci in Paradis, probabil ca  omul nu si-ar fi putut manifesta spiritul creator, ar fi ramas intr-o lentoare laudativa, nu si-ar fi putut dezvolta potentialul infinit cu care a fost inzestrat. 

Dar toate acestea prin moarte, care creaza succesiune, perpetuare, evolutie.

Oare moartea sa aiba o asa de mare importanta in dezvoltarea noastra?

Va place lumea VUCA?

F1401C_A_LG Am auzit recent un termen care mi s-a parut interesant: VUCA World.

Este de fapt un acronimL

V – volatility

U – uncertainty

C- complexity

A – ambiguity.

Acestea reprezinta de fapt caracteristicile lumii in care traim: neclara, confuza, cu mai multe  intelesuri, incerta, in care totul se poate pierde pe nesimtite, care nu o poti stapani si de  asemenea, foarte complexa.

Eu cred ca aceste caracteristici ale vietii au fost dintotdeauna, insa omul nu le-a resimtit acut  pana acum datorita faptului ca lucrurile se miscau cu destul de multa lentoare.

Insa, prezentul si mai ales viitorul vor trai la viteze nemaintalnite, volumul total de cunoastere creste exponential de la un an la altul, informatia a devenit foarte usor de accesat si aproape ,, perfecta”.

Viata accelereaza constant la viteze uriase, tehnologiile ne acapareaza, totul devine o cursa pentru performanta si eficienta.

Ce este de facut pentru a rezista acestei vieti complicate in care traim?

As spune ca trebuie si este necesar sa intelegem cat mai bine rolul schimbarii si sa renuntam la acea stare de aversiune impotriva ei.

De asemenea, sa incercam sa fim cat mai adaptabili si flexibili la toate evenimentele care apar si dispar continuu.

Dar eu cred ca pentru a razbi in aceasta lume nebuna VUCA, la fel de important este ca ascultam , sa invatam si sa ne modelam dupa adolescenti si tineri. Da, ati citit bine. Acestia creaza prezentul si viitorul, ei determina tendintele, ei vor stabili valoarea si viziunea incotro se indreapta omenirea. Totul le apartine iar noua nu ne ramane decat sa invatam de la ei si sa ,, mergem pe mana lor” deoarece nu ne vor dezamagi.

Mintea si cerul

cs Imaginati-va cerul – o intindere infinita, impresionanta, fara limite, fara oprelisti si bariere,  unde te poti deplasa cat doresti, liber, neingradit. Esti cuprins de un sentiment  aparte de  maretie si entuziasm.

Acum vizualizeaza soarele care incalzeste aceast spatiu. O lumina placuta, raze calde si  prietenoase se raspandesc de jur imprejur. Albastru puternic si tandru.Totul emana o stare  de bine si incredere.

Incet, pe acest cer senin, isi face prezenta un nor straveziu, usor, care pluteste lenes pe larga  intindere. O umbra binemeritata acopera dogoarea cu aripa sa. Pasari si tot felul de gize  minuscule se joaca voios in aceasta splendoare.

Totul este perfect in aceasta lume.

Acum priveste si asculta mai bine. In departare, o adunatura de nori ce parca vin de pe alte taramuri se apropie amenintator. Vantul care pana acum se unduia pe larga intindere se sperie si el. Devine agitat, prevestind parca ceea ce va urma. Soarele devine si el neputincios in fata norilor care se aduna tot mai infricosator. Freamatul si zgomotul creste, se aud tunete din ce in ce mai intense, fulgerele dezlantuite cuceresc natura infricosata. Totul este inspaimantator, parca forte tenebroase duc o batalie pe viata si pe moarte.

Vedeti, natura este cand linistita si calma, calda si luminoasa, cand furtunoasa, rece si neiertatoare.

Acum imaginati-va ca mintea noastra este corespondentul cerului iar activitatea mentala seamana cumva cu vremea.

Soarele, lumina, caldura reprezinta ganduri pozitive si pasnice, iubire, atasament, compasiune, iertare. Norii negri, vijelia, fulgerele, furtuna pot fi analoge urii, razvratirii, lacomiei, impietririi inimii, gandurilor pesimiste, atitudinii fataliste, epuizarii si inca putem continua enumerarile.

Vedeti: mintea poate fi asemuita cerului schimbator.

Insa acum intervine lucrul sublim: cerul nu se agata de anumite circumstante meteo, nu intervine in pastarea fenomenelor placute si nici nu incearca sa opreasca furtunile. Cerul doar exista.

Asemenea lui, mintea poate percepe anumite circumstante placute sau nu, le poate observa, insa este bine sa nu se ataseaze de ele, sa nu le judece. Doar sa priveasca.

Daca experimentam acest lucru vom ajunge sa folosim mintea doar ca un instrument de observatie si cunoastere si astfel aceasta nu va putea sa se intoarca impotriva noastra.

Sa nu ne impotrivim gandurilor, sa le lasam sa vina si sa plece, sa incercam sa fim pur si simplu doar noi insine. Renunta la tot ce este exterior, indreapta-ti privirea spre interiorul tau si fi asemenea cerului, cu soare, nori si cateodata furtuna.