Despre ceea ce iubesc

 

ana

Bună ziua, numele meu este Ana Armanu, am 24 de ani și știu să mă joc. Aceasta nu este o întâmplare , este un dar de care am ales să mă bucur. Este realitatea care completează orientarea mea profesională – sunt psiholog și psihoterapeut specializat în lucrul cu copiii.

Întrebările au venit firesc : de ce ai ales Facultatea de Psihologie? Ce te face să crezi că vei fi un bun psiholog? De ce ai ales să lucrezi cu copii?

Și atunci, și acum, cred că răspunsurile se îndreaptă la fel de firesc , către cei care sunt într-adevăr pregătiți pentru a primi.

În psihologie, întrebarea ”de ce ?” are un statut aparte, prin faptul că i se recunoaște impactul.

”De ce?”- ul blochează, cere răspunsuri corecte, clare și definitive. Care nu există în realitate.

Îmi place profesia mea pentru că îmi permite să întreb, cu ochii mari (eu însămi copil): Ție ce-ți place cel mai mult pe lumea asta? Și chiar să primesc un răspuns. Pentru că îmi garantează accesul la copilărie, prin căi nenumărate.

Există o imagine a copilăriei pe care nu o împărtășesc. Lucrând cu ei, am aflat că lumea copiilor, așa cum o descrie în mod idealist adultul, este o iluzie. Imaginea copilului inocent, lipsit de orice grijă sau responsabilitate, înconjurat de bunăvoință, prietenie și iubire, este doar o față a întregului.

Știu să mă joc. Eu știu să cobor la nivelul copilului și să-i fiu partener de drum pentru o vreme. Împreună ne lovim de furie, frustrare, nedreptate, teamă, abandon, sentiment de inadecvare, de cuvinte care nu au sens, de priviri și gesturi greu de integrat.

Te-ai întrebat vreodată cum poți învăța un copil să fie empatic? Te-ai gândit să pui emoțiile în cuvinte?

Am ales să lucrez cu copiii pentru că nu mai știu cine pe cine învață, pentru că atunci când ești mic (iar jocul susține această stare), oamenii mari sunt îngăduitori atunci când greșești. Am învățat că și copiii sunt îngăduitori atunci când oamenii mari greșesc, cu condiția ca diferența de statut să nu devină zid.

Pentru că nu mi-e frică de contactul cu emoția pură.

A lucra cu copiii este înainte de toate, o alegere asumată.O mare responsabilitate.

Profesia mea îmi amintește de mine copil. A fost o vreme în care căutam un adult care să îmi devină model. Mi-am dorit și am întâlnit oameni mari, oameni dragi, care m-au lăsat să îi cunosc. Îmi amintesc de ei cu recunoștință și știu că astăzi e rândul meu să inspir alți copii.

Cred că o profesie se justifică prin însuși faptul că ești parte din procesul creației. Cel mai bine pe lumea asta știu să mă joc cu copiii: uneori foarte serios, sau copilărește, uneori vindecător.

Am ales să lucrez cu copiii pentru că pot.

Te-ai gândit vreodată dacă ceea ce lucrezi te pune în valoare?

         Cu drag, Ana

Leave a Reply