Intalnirea cu Severin

maraton De ceva timp am inceput sa alerg seara pe stadion. Insa progresele apar foarte incet, aproape deloc.

In cinci luni de cand mi-am format aceasta obisnuinta de abia am ajuns  sa alerg 10 ture, adica 4.000 de metrii si acelea  din cand in cand  si cu mare efort.

Saptamana trecuta, discutand cu un coleg din Bucuresti  care este pasionat de  alergare si care participa la nuneroase maratoane, acesta mi-a propus sa particip la  Bucharest Marathon, proba de 4 x 10.548 stafeta.

Eu, acela care de abia reuseste sa alerge 4.000 de metrii? sa alerg acum 10.548 de  metrii si fara posibilitatea de a abandona daca nu fac fata deoarece in acest caz ar pierde intreaga echipa din cauza mea?

Totusi m-am hotarat sa particip si primul lucru le care l-am facut a fost acela de a ma intalni cu Severin, trainer de profesie la Premian, insa totodata si el un pasionat de alergare, cu numeroase prezente la diverse maratoane si semimaratoane.

I-am spus despre intentia mea si l-am rugat sa ma indrume ca in cele cateva saptamani care au mai ramas, sa ajung si eu sa pot alerga cei 10.548 metri.

A doua zi dimineata ne-am intalnit la stadion.

Severin mi-a spus ca, inainte de a incepe sa alerg, trebuie sa fac incalzirea  articulatiilor si m-a invatat niste exercitii pe care le face si el in acest sens.

De asemenea, m-a invata  un procedeu de a respira in timpul cursei pe care il aplica si el.

Intreaga discutie cu Severin a durat doar 15-20 de minute dupa care acesta mi-a spus ca acum eram pregatit sa alerg 10 km fara oprire.

L-am privit cam nedumerit, cam neincrezator. Mi-am spus in sinea mea: Severine , crezi ca daca mi-ai aratat cateva exercitii de incalzire si de respiratie in cateva minute, voi putea sa alerg 10 km, cand eu dupa cinci luni de antrenamente nu am ajuns sa alerg decat 4km?

Nu l-am prea crezut insa am inceput sa alerg. Am parcurs usor 1, 2 …10 ture de teren ( limita mea maxima de pana atunci ) insa mi-am dat seama ca nu eram deloc obosit, aveam suficienta energie sa continui. Am alergat mai departe 11,12…15 ture si nu-mi venea sa cred ca pot mai mult, 16, 17.. si in final 20 ture, adica 8 km.

Era uimitor, de necrezut. Severin facuse un miracol cu mine: de la 10 ture de stadion facute cu mare efort ajunsesem dupa 20 de minute de coaching cu Severin sa imi dublez performanta. Si inca energie mai aveam suficienta.

Oare Severin este un magician?

Ceea ce doresc sa va spun din aceasta intamplare este lectia pe care am invatat-o.

Si anume, daca vreti sa va cresteti performanta intr-un domeniu care va intereseaza,va recomand sa  discutati cu oameni care au deja performanta in domeniul respectiv, oameni vechi, cu experienta, care va pot da oricand mici detalii din experienta  lor si care sa va ajute sa va dezvoltati in asa masura incat nici voua sa nu va vina sa credeti.

Chiar daca acestia vor fi dispusi sa discute cu voi doar cateva minute, chiar daca acestia va vor spune lucruri pe care le considerati simple, needificatoare, chiar daca acestia va vor impune tinte mari pe care voi nu veti crede ca le puteti atinge, aveti incredere in experienta acestor oameni si faceti exact asa cum va spun ei.

Veti fi uimiti cat de mult veti progresa.

Cautati si voi sa il intalniti pe Severin si ascultati de sfaturile lui.

 

Leave a Reply