Tanarul Siddharta

 

bd Gautama, tanarul rasfatat care locuia in palate dintre cele mai luxoase, avand haine scumpe si  desfatat cu mancaruri din cele mai alese, avand toate bunatatile lumii si care trebuia sa devina  succesorul tatalui sau la conducerea regatului, a vazut la un moment dat ceva care avea sa  poarte numele de ,, Cele Patru Viziuni”: un om batran, un om bolnav, un cadavru si un calugar  ascet ratacit.

 

Primele trei simbolizeaza caracterul trecator al vietii si destinul nostru iluzoriu pe acest pamant.

 

Siddharta a ramas ingandurat: sa se apropie de cele pamentesti sau sa se trezeasca, sa se  elibereze, sa urmeze drumul sfant?

Gautama in cele din urma a ales calea calugarului ratacitor si a devenit Buddha – ,,cel care s-a trezit”

 

 

Sa privim altfel esecul

esec     Exista o parte a creierului uman numita cortex prefrontal dorsolateral care are rolul de a filtra informatiile irelevante si nedorite care vin din exterior. De aceea cand ne parvin informatii din exterior care nu sunt in concordanta cu asteptarile noastre, creierul incearca sa le indeparteze. Si le denumeste in general esecuri.

Omul a creat in decursul timpului o adevarata frica de esec, o spaima ingrozitoare si depune eforturi sustinute pentru a evita sa se gandeasca la aceasta realitate.

Prin acel cortex prefontal omul este inzestrat natural sa editeze toate acele lucruri care nu sunt in concordanta cu ceea ce considera ca ar trebui sa se intample, adica cu esecurile lui si incearca in cel mai puternic mod sa nu se mai gandeasca la ele.

Insa cred ca aici este un act deficitar al omului. Esecul face parte din viata noastra , este ceva firesc, se intampla oriunde si de aceea de ce sa il alungam din minte cand mai bine l-am analiza cu atentie, i-am acorda mai mult timp, am fi mai intelegatori, intr-un cuvant am fi mai toleranti cu el.

Esecul reprezinta o stare de normalitate si poate constitui de asemenea, o sursa de invatatura si perfectionare.

Daca esecul este atat de prezent in viata noastra de zi cu zi, de ce nu il studiem mai mult?

Foarte multi oameni de succes, atunci cand vorbesc despre realizarile lor deosebite, mai toti spun ca au inceput prin greseli, prin greutati si prin esecuri. De ce nu consideram esecul ca un factor propulsor, ca un lucru pozitiv?

De ce ne este teama sa stam fata in fata cu propriile esecuri? De ce fugim de ele in loc sa le analizam si sa ne imbunatatim ?

Eu cred ca nu este absolut nicio rusine sa ai esecuri, nu este nimic traumatizant in asta.

In natura, esecul este ceva firesc, o latura a transformarii continue.

Uitati-va cum mor stelele, galaxiile, cum au disparut animalele preistorice, cum au disparut popoare, civilizatii.

Chiar si cei mai succes oameni, care se bucura de apreciere in diverse domenii de activitate, care sunt aplaudati, adulati, care reprezinta modele, pana la urma o vor sfarsi tot printr-un esec. Corpul lor fizic este intr-o continua stare de imbatranire, de degradare, pana la urma cu toti vor dispare.

Eu as spune sa fim mai toleranti cu esecul si sa il consideram un factor de dezvoltare.

 

Succesul Viziunii

life - CopyHaideti sa ne gandim de ce este necesar sa avem o viziune a vietii pe care ne-o dorim.
Stiti cu siguranta ce este un puzzle – o multime de piese mai mari sau mai mici, divers decupate si colorate care trebuiesc aranjate intr-un anumit fel pentru a crea o imagine.
Tot astfel este si viata: o multitudine de lucruri, evenimente, intamplari, experiente, divers colorate, de diferite forme, marimi, nuante si intensitati, pe care incercam sa le imbinam cat mai armonios posibil.
Acum sa facem un exercitiu practic: daca ni s-ar da piesele unui puzzle, l-am putea ansambla? Am reusi sa cream imagimnea finala?
Raspunsul este : da, bineinteles! Insa cum ar trebui sa procedam?
Putem lua la intamplare o piesa, sau putem lua o piesa dintr-o margine sau colt, sau una care ne-ar atrage atentia si am incepe constructia in jurul ei. Apoi prin incercari, luam alta piesa si vedem daca se potriveste cu prima. Putine sanse. Apoi, tot asa, prin incercari successive vom reusi sa adaugam piesa cu piesa.
Intrebarea care se pune: nu este cumva greu si oarecum nesigur acest procedeu al incercarilor? Oare nu dureaza prea mult? Vom avea determinarea sa il ducem pana la capat?
Atunci ce lipseste acestui joc? Ati sesizat?
Bineinteles: IMAGINEA – fotografia pe care vreau sa o construiesc. Aceea care se gaseste pe capacul jocului.
Presupuneti ca acum ati primi de la inceput si piesele si imagimea care trebuie construita. Nu cumva acum veti spune ca a ansambla puzzle-ul ar fi o activitate comoda si chiar placuta, recreativa?
Putem extrapola aceasta observatie si in viata noastra. Si doresc sa va impartasesc o observatie: cred cu tarie ca cel mai important lucru este acela de a ne forma o viziune a vietii la care vrem sa ajungem peste un anumit numar de ani. Experienta mea imi spune ca aceasta viziune ne va calauzi prin viata, va reprezenta varful ascensiunii noastre, va fi sursa fericirii si echilibrului nostru.
Viziunea este ca o harta , o busola care ne vor indica catre ce anume ne indreptam.
Este simplu: nu poti realiza ceva daca nu stii ce anume vrei sa realizezi. Este un non sens.

A nu avea o viziune inseamna ca traiesti la intamplare. Este ca si cum stai pe bancheta din spate a masinii propriei tale vieti, preocupat in permanenta de problemele cotidiene: nu poti sa o conduci, nu poti sa-i schimbi directia, sa o alimentezi, sa gasesti trasee alternative.
Majoritatea oamenilor traiesc doar in present, alti din nefericire se desprind de realitate si isi proiecteaza viata in trecut. Ce lipseste la cei mai multi dintre noi este faptul ca nu gandim la viitor, nu vrem sa ni-l cream asa cum il dorim.
Cea mai dificila intrebare pe care poti sa o primesti stii care este? Care este viziunea ta, unde vrei sa ajungi? Ce vrei sa realizezi?
Ai putea sa raspunzi imediat? Stii ce vrei? Unii spun ca daca nu poti sa-ti prezinti viziunea in 3 minute, esti pierdut. Si sa stii ca au dreptate in cea mai mare parte. Ti-o spun din propria experienta deoarece si eu am trait cea mai mare parte a vietii mele fara sa am nicio viziune. Insa daca nici tu nu te-ai gandit pana acum la acest lucru nu-i nimic. Important este sa treci imediat la actiune.
Dar haideti sa vedem cum iti poti crea propria ta viziune. Este foarte simplu. Te retragi undeva si incepi sa visezi. Gandeste la ce iti doresti cel mai mult in viata, ce este cel mai important pentru tine, cum ar arata viata ta daca totul ar fi posibil, cum ar arata o zi ideala din viata ta. Creaza-ti o imagine provocatoare, care sa te motiveze, sa te bucure si sa o urmezi intotdeauna cu placere. Doar este vorba de viata ta.
Si dupa acest act de creatie, cel mai important pentru tine, cand ti-ai creionat viitorul, ti-ai vizualizat viata la care vrei sa ajungi, ce faci?         Exista un mare pericol. Stii care ar fi acela? De a uita. De aceea , iti recomand sa notezi pe o pagina viziunea ta si sa o porti in permanenta la tine pentru a o citi de cat mai multe ori, sa ajungi sa o simti ca este totuna cu tine, sa iti intre in ADN -ul tau.

Unii procedeza si altfel: cauta fotografii care exprima ceea ce vrei sa faci, lipeste-le pe o tabla si afiseaza aceasta harta a vietii tale intr-un loc cat mai vizibil.
Dupa cum spuneam la inceput, este exact ca la puzzle – incepe deja sa afisezi fotografia – imaginea propriei tale vieti.
Apoi incepe sa ansablezi una cate una, piesele din viata ta.
Ce am dorit sa transmit prin acest mesaj? Creaza-ti propria viziune in viata si fa ceva sa o realizezi.

Despre nesiguranta

rhei ,, Panta Rhei” – adica totul curge este o expresie celebra a filozofului grec Heraclit, de  acum aproximativ 2500 ani in urma.

Ce vroia sa spuna? Anume ca totul curge asemenea unei ape, ca totul este trecator,  intr-o continua schimbare, ca nimic nu ramane constant, fix, stabil.

Cred ca una dintre cele mai mari frici ale omului modern o constituie nesiguranta si  aceasta este data de faptul ca tehnologia si viteza mare de circulatie a informatiilor,  fac ca schimbarea sa se produca foarte rapid, nu numai in centre urbane importante  cat si in cele mai indepartate locuri.

Vrem  sau nu, trebuie sa admitem ca schimbarea a devenit o realitate, o constanta a  vietii noatre.

Pare un joc de cuvinte, un non sens : constanta vietii noastre a devenit ceva care nu este constant, care  se schimba de la clipa la clipa.

De aici si aceasta spaima a omului: vrea sa se simta in siguranta in mijlocul unui univers a carui natura este fluiditatea si dinamica.

A cauta siguranta este o incercare naiva de a te ascunde din calea schimbarii , adica din calea vietii daca mentinem rationamentul anterior.

Majoritatea vor sa se imunizeze la schimbare si de aceea isi creaza un sistem de  protectia al propriului ,, eu”. Dar cu cat construiesti in jurul tau ziduri mari de aparare, cu atat devii prizonier al lor, iar singuratatea se accentueaza din ce in ce mai mult.

Cu cat iti doresti sa te aperi mai mult de schimbare, teama nu dispare si in plus creste si gradul de insingurare.

Aceasta problema nu poate fi rezolvata prin izolarea si fortificarea propriului ,, eu” ci din contra.  Darama zidurile pe care ti le-ai creat, iesi din izolare si apropie-te de ceilalti.

Cred cu tarie ca a face fata nesigurantei nu se realizeaza prin a te baricada, ci diametral opus, prin iesirea in afara zidurilor mentale create si apropierea, comuniunea cu ceilalti. Nu vei reusi tu singur ci doar tu impreuna cu ceilalti.

 

 

Iti poti schimba trecutul!

trecut  Da, este adevarat. Iti poti schimba trecutul!

Poate te intrebi, este cu putinta acest lucru sau este doar o metafora?

Eu cred ca este cu putinta, insa trebuie sa facem un efort de autocunoastere pentru a   realiza  asa ceva.

Pentru omul obisnuit  totul se repeta in viata sa: clipele frumoase apar si dispar,  necazurile si suferintele de asemenea, mereu aceleasi evenimente repetitive, mereu  aceeasi rutina de care nu puten scapa, exista chiar o ciclicitate a evenimentelor in  viata noastra – mersul la serviciu, familia, prietenii, vacantele, sarbatori, cam  aceleasi lucruri  care se repeta constant pe parcursul intregii noastre vieti.

Prea putine lucruri noi, prea putina evadare din cotidian, multa repetivitate si monotonie.

Si urmarind acest rationament, ce crezi ca va urma in viata ta? Nu cumva vor fi cam acelasi fel de evenimente? Nu sunt previzibile? Nu vei avea parte in continuare de aceleasi bucurii, de aceiasi prieteni, de aceleasi rude, de acelasi serviciu sau chiar de aceleasi neplaceri, nefericiri?

Vezi ? Daca tinem cont de ciclul vietii noastre, putem spune ca in viitor vom avea parte de lucruri similare cu cele deja traite. Nu vom avea parte de un viitor nou si diferit, ci de unul relativ deja cunoscut  noua.

Totul se repeta in viata ta. Evenimentele reapar, mereu aceleasi, datorita faptului ca nu vrei sa te schimbi. Inca te plangi, inca acuzi, inca te lamentezi crezand ca cineva din exterior te-a ranit sau ti-a produs nenorociri si totodata vrei sa te ancorezi de lumea exterioara deoarece speri ca ajutorul va veni de la cineva de acolo.

Cred ca te inseli: ajutorul nu poate veni decat de la tine insuti.

Omul obisnuit prins in aceasta miscare circulara a timpului nu are un viitor concret, ci unul repetitiv.

Daca ai citit cu atentie, iti dai acum seama ca trecutul tau se va oglindi si de acum inainte in realitatea ta si bineinteles,  in viitorul tau.

Concluzia este simpla: iti poti schimba trecutul  nelasandu–l sa mai devina prezent si viitor.

Cum realizezi acest lucru? Destul de greu:  prin autocunoastere si renuntarea la autocompatimire.

 

Intalnirea cu Severin

maraton De ceva timp am inceput sa alerg seara pe stadion. Insa progresele apar foarte incet, aproape deloc.

In cinci luni de cand mi-am format aceasta obisnuinta de abia am ajuns  sa alerg 10 ture, adica 4.000 de metrii si acelea  din cand in cand  si cu mare efort.

Saptamana trecuta, discutand cu un coleg din Bucuresti  care este pasionat de  alergare si care participa la nuneroase maratoane, acesta mi-a propus sa particip la  Bucharest Marathon, proba de 4 x 10.548 stafeta.

Eu, acela care de abia reuseste sa alerge 4.000 de metrii? sa alerg acum 10.548 de  metrii si fara posibilitatea de a abandona daca nu fac fata deoarece in acest caz ar pierde intreaga echipa din cauza mea?

Totusi m-am hotarat sa particip si primul lucru le care l-am facut a fost acela de a ma intalni cu Severin, trainer de profesie la Premian, insa totodata si el un pasionat de alergare, cu numeroase prezente la diverse maratoane si semimaratoane.

I-am spus despre intentia mea si l-am rugat sa ma indrume ca in cele cateva saptamani care au mai ramas, sa ajung si eu sa pot alerga cei 10.548 metri.

A doua zi dimineata ne-am intalnit la stadion.

Severin mi-a spus ca, inainte de a incepe sa alerg, trebuie sa fac incalzirea  articulatiilor si m-a invatat niste exercitii pe care le face si el in acest sens.

De asemenea, m-a invata  un procedeu de a respira in timpul cursei pe care il aplica si el.

Intreaga discutie cu Severin a durat doar 15-20 de minute dupa care acesta mi-a spus ca acum eram pregatit sa alerg 10 km fara oprire.

L-am privit cam nedumerit, cam neincrezator. Mi-am spus in sinea mea: Severine , crezi ca daca mi-ai aratat cateva exercitii de incalzire si de respiratie in cateva minute, voi putea sa alerg 10 km, cand eu dupa cinci luni de antrenamente nu am ajuns sa alerg decat 4km?

Nu l-am prea crezut insa am inceput sa alerg. Am parcurs usor 1, 2 …10 ture de teren ( limita mea maxima de pana atunci ) insa mi-am dat seama ca nu eram deloc obosit, aveam suficienta energie sa continui. Am alergat mai departe 11,12…15 ture si nu-mi venea sa cred ca pot mai mult, 16, 17.. si in final 20 ture, adica 8 km.

Era uimitor, de necrezut. Severin facuse un miracol cu mine: de la 10 ture de stadion facute cu mare efort ajunsesem dupa 20 de minute de coaching cu Severin sa imi dublez performanta. Si inca energie mai aveam suficienta.

Oare Severin este un magician?

Ceea ce doresc sa va spun din aceasta intamplare este lectia pe care am invatat-o.

Si anume, daca vreti sa va cresteti performanta intr-un domeniu care va intereseaza,va recomand sa  discutati cu oameni care au deja performanta in domeniul respectiv, oameni vechi, cu experienta, care va pot da oricand mici detalii din experienta  lor si care sa va ajute sa va dezvoltati in asa masura incat nici voua sa nu va vina sa credeti.

Chiar daca acestia vor fi dispusi sa discute cu voi doar cateva minute, chiar daca acestia va vor spune lucruri pe care le considerati simple, needificatoare, chiar daca acestia va vor impune tinte mari pe care voi nu veti crede ca le puteti atinge, aveti incredere in experienta acestor oameni si faceti exact asa cum va spun ei.

Veti fi uimiti cat de mult veti progresa.

Cautati si voi sa il intalniti pe Severin si ascultati de sfaturile lui.

 

Napoleon si pisicile

pisiciDe curand am citit o mica povestioara, o anecdota, despre adevarata cauza care a facut ca Napoleon sa piarda batalia de la Waterloo.

Dupa ce inainte cucerise aproape intreaga Europa, stapanea Africa de Nord si ajunsese pana in inima Rusiei, a urmat declinul: a pierdut batalia de la Trafalgar in fata amiralului Nelson, care a reprezentat inceputul sfarsitului, iar apoi a suferit infrangerea definitiva in fata englezilor condusi de Ducele de Wellington.

Si stiti care a fost pricipala cauza a pierderii acestei batalii de catre Bonaparte? – pisicile. Da, ati citi bine, cateva pisici.

Nu stiu acum daca povestea pe care o voi relata este adevarata, insa este interesanta si plina de actualitate.

Cand Napoleon avea doar sase luni, doica il lasase singur in curte pentru cateva clipe. In acest timp, o pisica vagaboanda s-a apropiat de copilas si l-a privit cu atentie. Insa acea pisica trebuie sa-i fi parut un leu mare. Pisica era doar jucausa insa copilul s-a speriat foarte tare iar aceasta teama i-a ramas adanc inradacinata pe intreaga durata a vietii. Chiar daca a luptat in multe razboaie, a fost un soldat curajos, Bonaparte a ramas cu aceasta frica de pisici. In clipa cand vedea o pisica, devenea brusc un copil de sase luni.

Aceasta teama de pisici era cunoscuta de catre Ducele de Wellington si acesta a profitat din plin de ea.

Atunci cand cele doua armate, franceza si engleza, s-au apropiat fata in fata pe campul de la Waterloo, Ducele de Wellington a eliberat spre armata franceza cateva sute de pisici. Acestea speriate au luat-o la fuga printre soldatii francezi si sub privirea lui Napoleon.

Vazandu-le, Imparatul a fost instantaneu acaparat de o frica imensa, nu mai era acel adult brav ci mai degraba un copilas speriat, nu s-a mai putut concentra si a delegat conducerea luptei catre un comandant al sau spunandu-i: ,, Preia comanda armatei. Eu nu sunt in stare nici sa lupt, nici sa gandesc. Pisicile acestea m-au omorat’. Si bineinteles ca a fost infrant.

De fapt Ducele de Wellington folosise un truc psihologic. Napoleon fusese infrant de catre pisici, de catre propria teama pe care nu a putut sa o depaseasca, a fost infrant de propria copilarie.

Aceste considerente sunt foarte valabile si in cazul propriei noastre vieti. De foarte multe ori venim cu un bagaj de temeri, frustari de care nu putem scapa toata viata si care ne produc doar lucruri negative.

Unii psihologi numesc aceste ,, pisici psihologice” – ,, ghimpi”, adica dureri care ne lovesc de jur imprejur si de care este foarte greu sa scapam.

Asadar, va recomand sa alungati ,,pisicile”.

Despre comunicare

comunicare pozaCe este comunicarea?

Va dau raspunsul in urmatoarea povestioara:

Una dintre agentiile guvernamentale de cercetare stiintifica din USA tiparea cu regularitate o revista in care se prezentau realizarile obtinute de catre specialistii respectivei agentii, provocarile care apareau, noile tendinte in domeniu si diverse alte informatii destinate comunitatii stiintifice.

Revista era scoasa prin stradania unui batran director editorial.

Acest domn nu era nici om de stiinta si nici scriitor de meserie si de multe ori se intampla ca publicatiile pe care le scotea sa fie criticate sub aspectul lipsei de profesionalism.

Intr-un final, batranul editorialist fusese inlocuit de un tanar autor de lucrari stiintifice.

Va imaginati acum: articolele din revista au capatat imediat un inalt nivel stiintific, un limbaj elevat, plin de profesionalism.

Insa a aparut o mica problema: conducerea agentiei a constatat ca revista cu pricina a inceput sa nu mai fie solicitata de catre cercetatori, numarul cititorilor a scazut dramatic.

Ce s-a intamplat era intrebarea? Inainte, cand era scrisa cu destul de multe deficiente de catre fostul redactor , era citita , avea un tiraj foarte bun, iar acum cand este scrisa de catre un autor priceput de lucrari stiintifice, ajunsese sa isi reduca considerabil cititorii.

In cele din urma s-a aflat si misterul.

Intr-o zi, un om de stiinta din mediul universitar si care colaborase strans cu agentia mai multi ani i-a spus in cele din urma administratorului:

,, Fostul director scria pentru noi; noul om al dumneavoastra scrie catre noi“.

Vedeti, am gasit undeva, intr-o lucrare, o definitie foarte interesanta a ceea ce inseamna comunicare:

,, Nu poate exista comunicare daca ne inchipuim ca aceasta porneste de la ,, Eu” spre ,, Tu”.

Comunicarea se face doar de la unul dintre ,, noi”, la altul.

Cum poti ajunge in ,,conducerea de varf”

implica-te In orice domeniu ai activa, trebuie mai intai de toate sa te concentrezi asupra  contributiei  tale.

 Este imperativ sa iti pui intrebarea: ,, Ce pot face eu pentru a avea un aport cat mai mare,  pentru a aduce o contributie cat mai insemnata in cadrul institutiei/ firmei la care lucrez?”

 Aceasta este o intrebare esentiala; tine mai intai de toate de responsabilitate si de respectul /  autorespectul fata de tine insuti si fata de meseria ta.

 Concentrarea asupra implicarii, a contributiei tale in cadrul unei organizatii este cheia in  activitatea unei persoane.

 Cei mai multi oameni, fie ca sunt subordonati, fie ca ei conduc un departament, un colectiv,  nu isi pun niciodata problema care este de fapt datoria lor, ce plus valoare aduc, care este  contributia lor hotaratoare in cadrul organizatiei.

Pe de alta parte exista si un grup restrans care constientizeaza intr-adevar ca au responsabilitate fata de locul lor de munca, care isi asuma grija fata de rezultate, care doresc sa aiba o contributie cat mai mare in activitatea de ansamblu si care analizeaza care este potentialul nefolosit al postului pe care il ocupa.

Acesti oameni, chiar daca uneori se pot afla intr-o pozitie inferioara pe scara ierarhica a organizatiei, ei de fapt pot fi considerati ca facand parte din ,, conducerea de varf”.

Ei arata ca le pasa, ca vor ca lucrurile sa mearga, ca devin raspunzatori pentru bunul mers al intregii activitati.

In concluzie, oriunde ai lucra, implica-te, fa ceva deosebit, in profunzime, contribuie si tu esential in activitatea pe care o desfasori.

Iesi din rand si intra in ,, conducerea de varf”.

Devin-o de neinlocuit in actiivitatea ta!

Cap sau Pajura – tu ce alegi?

cap In cele ce urmeaza va voi povesti o istorioara pe care am aflat-o de la maestrul Mircea Chira, un  excelent life trainer.

 Urma sa aiba loc o batalie iar una dintre armate era numeric inferioara celeilalte.

 Bineinteles ca soldatii nu erau cu moralul deloc bun, erau infricosati si cuprinsi de indoiala in ceea  ce priveste victoria..

 Insa generalul lor, un om foarte inteligent, a recurs la urmatoarea strategie: si-a adunat soldatii, le-  a spus ca ei sunt mult mai putini decat inamicul si i-a convins sa isi lase soarta in mana destinului:  va arunca o moneda si daca cade ,, cap” vor castiga, iar daca cade ,, pajura”, vor pierde.

Asa s-a si intamplat: generalul a aruncat moneda si aceasta a cazut cu pozitia ,, cap”.

Atunci toti soldatii au strigat de bucurie si plini de incredere ca soarta este de partea lor, au zdrobit fara nicio problema dusmanul.

Dupa lupta, au inceput sa sarbatoreasca victoria iar un ofiter i-a spus generalului: ,, Nimeni nu poate schimba destinul”.

La auzul acestei vorbe, inteleptul general a scos din buzunar moneda care a aruncat-o pe campul de batalie si a aratat-o tuturor. Ce credeti ca au vazut soldatii?

Moneda avea ,, cap” pe ambele fete.

Frumoasa poveste motivationala, nu? Mai ales ca este si reala.

Ce invatam de aici? Daca ai un crez puternic, daca nu te indoiesti de destinul tau, succesul va apare cu siguranta in viata ta.