Viata si Marathon

 

rome-marathon De ceva timp am inceput sa alerg si cea mai buna performanta a mea de pana acum este  aceea ca am terminat al doilea marathon la care am participat.

 Distanta de 42.15 km este relativ mare si din aceasta cauza, pentru cea mai mare parte dintre  oameni este grea daca nu , imposibila de parcurs.

 Dar pentru mine, a alerga marathonul nu este de fel o performanta fizica, ci inseamna  cu  totul alt lucru; pentru mine, maratonul este o trecere in revista a intregii vieti, este o  rememorare a adolescentei si primei tinereti, a entuziasmului primordial, a momentelor  frumoase si inaltatoare, dar si a celor neplacute, este o aducere aminte a clipelor de bucurie ,  de fericire maxima,dar si a celor de tristete si suferinta.

Iata cum stau lucrurile: la un marathon mare participa in jur 16.000 de oameni cum este cazul celui de la Roma sau chiar 100.000 de participanti, ca in cazul celui de la New York.

Imaginati-va ca inaintea inceperii cursei, toti sunt veseli, fericiti, fac diverse miscari de incalzire, sunt imbracati care de care mai colorat si deosebit; este o emotie puternica in inima fiecaruia.

Iar atunci cand se da startul este ceva nemaintalnit; zeci de mii de alergatori tipa simultan de bucurie, toti pornesc in cursa debordant, pleaca plini de incredere, au o forta incredibila, se simte in aer un entuziasm cum rar poti intalni. Este o atmosfera ce doar se simte, greu de descris in cuvinte.

Si pleaca alergand si cu mult optimism; parcurg unu, doi, trei kilometri si totul este minunat. La fel ca in adolescenta, cand sunem tineri, plecam cu multa putere si mult entuziasm pe calea vietii; nimic nu ne poate opri.

Si maratonistii alerga si alearga si trec repede de kilometru 5 si totul pare bine, energia este la maxim.

Asa si noi, ne bucuram de viata, ne avantam cu neinfricare, traim fiecare clipa a ei cu intensitate nepotolita.

Alergatorii ajung apoi la kilometrul 8, parca a aparut putina oboseala insa nu este nimic, merg mai departe cu aceeasi bucurie; chiar daca au aparut greutati marunte in viata noastra, nu le bagam in seama, mergem mai departe cu acelasi elan.

Si ajungem la km 10; parca deja ne simtim obositi si nu ne vine a crede; doar eram asa de puternici la start, cu energie inepuizabila si acum simtim cum ne bate inima mai tare, respiratia este mai greoaie, picioarele parca ne dor; au aparut deja primele obstacole ale vietii care parca ne destabilizeaza putin, insa trecem peste ele si continuam,.

Pe la kilometrul 15 devine din ce in ce mai obositor si deja ne gandim cum sa ne conservam energia pana la sfarsit. Ne concentram pe ritmul alergarii, pe respiratie si pe bataile inimii, ne gandim la genunchi si articulatii, sperand ca acestea sa poata faca fata si sa ne tina in continuare.

Si incet, incet, ne apropiem de km 21, cel al mijlocului cursei.

Acum problemele vietii noastre s-au accentuat, au aparut provocari de tot felul, dezamagiri, tristete, suspine care de care mai apasatoare.

Parca nu mai avem aceeasi stare de spirit ca la inceput, parca am inceput sa obosim, chiar sa ne indoim de propriile forte. Insa viata merge inainte si continuam; continuam sa alergam catre finish.

Cursa este din ce in ce mai grea; ajungem la kilometrul 30, apoi 32, 33.  Ei! de aici incep framantarile: picioarele dor tare de tot, genunchii nu mai functioneza, s-au blocat, plamanii nu vor sa ma functioneze iar inima este vlaguita; incepi sa te indoiesti de tine; ,,nu mai pot”, iti zici. Incepi sa te indoiesti de pregatirea fizica, incepi sa te intrebi de ce trebuie sa induri atata suferinta si chiar poate esti tentat sa te opresti, sa abandonezi.

Omul cel puternic si increzator de la start este acum ingenunchiat; fara vlaga, fara speranta. Viata l-a lovit din toate partile. Nu mai poate suporta, se taraste sa supravietuiasca; este singur in mijlocul necunoascutului si lipsit de orice ajutor; doar el si eul lui. Oare va fi capabil sa se ridice, oare va fi destul de puternic sa continue, va mai avea hotararea si forta necesare?

Grea intrebare. Si totusi, isi aduna cea din urma putere, lacrimeaza,merge in genunchi pana sangereaza, se ridica si isi trage cu ultima sfortare un picior, apoi face alt pas, apoi incerca sa isi indrepte spatele, parca in amintirea unor vremuri trecute de glorie si incet, incet, paseste cu greutate pe terenul accidentat, insa din ce in ce mai cu incredere, parca din ce in ce mai usor.

Si vine acel moment special, cand speranta reapare, inima incepe sa se reaprinda, plamanii incep sa traga din ce in ce mai mult aer datator de vointa si alergarea vietii incepe sa revina la normal.

Si astfel, alergatorii nostri din cursa de marathon ajung la kilometrul 37 si isi dau seama ca nu mai este mult pana la final: doar 5 km;  au mai alergat de nenumarate ori aceasta distanta si parca oboseala dispare ca prin minune.

Iti doresti sa ajungi la final: ai indurat multe, dar acum nu mai conteaza. Mai este foarte putin si dintr-o data simti o determinare neasteptata, viata si energia reapar in tine; nu mai simti nimic fizic, doar acea dorinta imensa de a ajunge la final, de a face un lucru deosebit, de a-ti recastiga increderea in tine, de a deveni propriul tau erou.

Mai este putin si se vede linia de finish. Toti muschii tai se incordeaza, toti functioneaza ca pistoanele unei locomotive, te simti ca o masinarie cu o forta imensa care te duce catre ceea ce ti-ai dorit de la inceput: sa treci linia de finish.

Asa si omul, in timpul cursei vietii lui, pleaca tanar si entuziast, plin de energie si incredere. Pe drum apar evenimente neprevazute, lucruri la care nu s-ar fi asteptat niciodata, care il necajesc, ii produc durere si suferinta, care il doboara si chiar il strivesc.

Totul este ca in ciuda tuturor acestor lucruri neplacute, sa nu te lasi niciodata. Sa te ridici, asa greu cum este, insa te ridici si continui cursa. Va fi greu, dar niciodata imposibil. Si daca vei avea taria sa continui, la un moment dat, asemanator kilometrului 35 din marathon, vei simti un impuls intern extraordinar, o energie de care nici nu stiai ca exista in tine, si vei izbucni asemenea unei sageti catre linia de final.

Iar bucuria terminarii unui marathon este imensa. Iti dovedesti ca esti capabil de un lucru maret, capeti o incredere in tine extraordinara, simti bucuria imensa a victoriei fata de tine insuti, devii o persoana mult mai puternica, mult mai determinata si totodata mult mai sensibila,

Asta este pentru mine alergarea marathonului – propria mea viata.

Metoda acordarii Notei 10

10Eu consider ca fiecare om este valoros, fiecare are o aptitudine remarcabila, in oricine zace o piatra pretioasa care asteapta sa fie slefuita.

Este important doar sa avem incredere in fiecare, sa nu mai comparam oamenii pe baza calificativelor, sa-i lasam sa se dezvolte in domeniile spre care se simt atrasi, sa acordam incredere fiecarui om in parte.

Eu zic sa aplicam si noi practica ,, Acordarea notei 10”. Este o abordare extraordinada ce promite sa va schimbe atat pe dumneavoastra cat si pe ceilati.

Nota 10 poate fi acordata oricui, indiferent de categoria sociala din care face parte. Cand acorzi aceasta nota te adresezi oamenilor cu respect, cu incredere in valoarea lor, in capacitatea lor de evolutie si autorealizare.

Am aflat de Metoda Acordarii Notei 10 de la un profesor american care la inceputul fiecarui an, acorda tuturor studentilor sai nota 10. Exista totusi si o cerinta unica pentru ca acestia sa castige acest calificativ: studentii vor trebui sa trimita profesorului in termen de doua saptamani o scrisoare prin care sa isi imagineze ca deja au finalizat anul de studii si vor spune: ,, Draga domnule profesor, am obtinut nota 10 pentru ca…” dupa care trebuie sa povesteasca, cat mai detaliat cu putinta, toate lucrurile facute pana anul urmator, care au condus sa merite acest calificativ.

In redactarea scrisorii trebuie sa priveasca retroactiv, sa mentioneze tot ceea ce au intreprins pe durata anului, ca si cum acele realizari ar fi de domeniul trecutului.

Ce intereseaza cel mai mult este omul care devine fiecare student, atitudinea, simtamintele, viziunea lui despre lume.

Astfel studentilor li se oferea oportunitatea sa se concentreze asupra persoanei care ar fi dorit sa devina, asupra obiectivelor si lucrurilor pe care trebuie sa le intreprinda.

De asemenea, prin aceasta metoda de acordare a notei 10 , profesorul se situeaza de aceeasi parte a studentului, devine aliatul acestuia, un om de incredere care doreste dezvoltarea iar nu un ,, dusman” al acestuia, asa cum se intampla de cele mai multe ori.

Nota 10 acordata in avans exprima o relatie de parteneriat, echipa si incredere reciproca. Reprezinta o expresie a progresului fiecarei parti.

Sunt ferm convins ca nu ar mai trebui sa judecam pe semeni dupa aparente, dupa algoritmi de evaluare, cu ajutorul a diverse instrumente de masura, ci din contra, sa creditam pe fiecare, sa descoperim frumosul , aptitudinile si competentele lui, sa cautam piatra pretioasa ce zace in adancul fiecarui om si sa-l ajutam sa o slefuiasca.

Cu totii putem fi creditati cu Nota 10!

 

Despre relatii

relatie Daca iubesti pe cineva, atunci il respecti si in virtutea acestui lucru te intereseaza de toate  trairile lui, de experientele lui, de ce este important pentru perosna iubita, ce asteptari are.

De cele mai multe ori cuplurile considera ca se cunosc foarte bine, ca nu mai trebuie sa  prospecteze unul  personalitatea celuilalt, ca totul merge firesc, insa dupa parerea mea se  inseala foarte mult.

Daca sotul sau sotia, iubitul sau iubita nu mai acorda atentie celuilalt, daca nu mai este  interesat /a in cel mai autentic mod cu putinta de realitatea celuilalt, daca nu stie sa puna  intrebari potrivite care sa readuca vigoarea si entuziasmul initial dintr-o relatie, atunci totul  se poate narui. Fiecare se indeparteaza, fiecare se retrage in ungherul lui, isi creaza propria  viata, propria traire. Legatura si farmecul relatiei dispar, apar monotonia, nemultumirea, frustrarea si alte multe lucruri care nu isi au rostul.

Ca sa concluzionez, as indrazni sa spun ca pentru o relatie pasionanta, de durata, trebuie doar sa te interesezi sincer de celalalt de langa tine, sa pui intrebari astfel incat sa il cunosti mai bine, sa-i asculti cu interes raspunsurile, sa empatizezi, sa gasesti zilnic un factor de noutate la partenerul tau, sa il intelegi mult mai bine.

Lucreaza zilnic la dezvoltarea relatiei tale!

 

 

 

Tandemul creatie – disparitie

existenta-om-evolutie Primele forme de viata de pe pamant au fost initial organisme monocelulare . Dupa cum este  si denumirea lor, acestea erau formate doar dintr-o celula cu tot ceea ce implica ea:  membrana, citoplasma si nucleu. Si astazi exista o mare varietate de astfel de forme de viata  primitiva cum ar fi protozoarele, bacteriile, alge monocelulare, etc.

 Interesant la toate acestea este forma de inmultire: prin divizare.

 Celula ajunsa la o anumita maturitate se divizeaza, se imparte in doua entitati diferite, care  la randul lor, ajunse la talia normala a celulei-mama, reproduc fenomenul.

 Observati ce este interesant? Nicio celula nu moare in acest caz. Toate se divid, se amplifica,  se inmultesc, insa niciuna dintre ele nu moare. Si daca constientizam ca aceste organisme  monocelulare se gasesc si acum, putem spune ca exista o forma de viata care nu moare, nu dispare niciodata.

Vedeti, in jurul nostru se afla si o lume fara moarte, care nu dispare. Insa vazuta astfel , aceasta lume este cenusie, monotona, nu are nimic spectaculos, doar traieste, se divide si nimic altceva; nu evolueaza. Totul este rece si neinteresant, fix si plictisitor.

Insa la un moment, natura hotaraste sa renunte la monotonie, vrea evolutie, dezvoltare, viata intensa. Si de aceea apar forme evoluate mergand pana la maximul creatiei – omul.

Aici apare si problema, schimbarea esentiala. Inmultirea nu va mai fi asexuata ca in cazul organismelor monocelulare amintite anterior, ci apare sexualitatea, adica din unirea a doua celule cu informatii genetice diferite, apare o celula noua, cu propriul ei destin ereditar.

Doua celule se unesc si apare o a treia. Doi indiivizi inzestrati genetic diferit, creaza o noua fiinta cu propria spirala genetica. Insa dupa acest proces, cele doua celule intiale, cei doi indivizi creatori dispar, supravietuind doar creatia lor.

Apare deja moartea. Putem spune ca odata cu aparitia acestei forme de perpetuare, odata cu aparitia sexualitatii, moartea s-a nascut si ea. Putem vorbi de un tandem: sexualitate-moarte.

Lumea vie a evoluat: cei doi oameni din gradina Edenului au fost izgoniti datorita neascultarii lor, iar apoi au inceput sa se inmulteasca , sa stapaneasca pamantul, sa creeze, sa-si dezvolte spiritul inventiv, sa-si sporeasca inteligenta.

Daca ar fi ramas pe veci in Paradis, probabil ca  omul nu si-ar fi putut manifesta spiritul creator, ar fi ramas intr-o lentoare laudativa, nu si-ar fi putut dezvolta potentialul infinit cu care a fost inzestrat. 

Dar toate acestea prin moarte, care creaza succesiune, perpetuare, evolutie.

Oare moartea sa aiba o asa de mare importanta in dezvoltarea noastra?

Va place lumea VUCA?

F1401C_A_LG Am auzit recent un termen care mi s-a parut interesant: VUCA World.

Este de fapt un acronimL

V – volatility

U – uncertainty

C- complexity

A – ambiguity.

Acestea reprezinta de fapt caracteristicile lumii in care traim: neclara, confuza, cu mai multe  intelesuri, incerta, in care totul se poate pierde pe nesimtite, care nu o poti stapani si de  asemenea, foarte complexa.

Eu cred ca aceste caracteristici ale vietii au fost dintotdeauna, insa omul nu le-a resimtit acut  pana acum datorita faptului ca lucrurile se miscau cu destul de multa lentoare.

Insa, prezentul si mai ales viitorul vor trai la viteze nemaintalnite, volumul total de cunoastere creste exponential de la un an la altul, informatia a devenit foarte usor de accesat si aproape ,, perfecta”.

Viata accelereaza constant la viteze uriase, tehnologiile ne acapareaza, totul devine o cursa pentru performanta si eficienta.

Ce este de facut pentru a rezista acestei vieti complicate in care traim?

As spune ca trebuie si este necesar sa intelegem cat mai bine rolul schimbarii si sa renuntam la acea stare de aversiune impotriva ei.

De asemenea, sa incercam sa fim cat mai adaptabili si flexibili la toate evenimentele care apar si dispar continuu.

Dar eu cred ca pentru a razbi in aceasta lume nebuna VUCA, la fel de important este ca ascultam , sa invatam si sa ne modelam dupa adolescenti si tineri. Da, ati citit bine. Acestia creaza prezentul si viitorul, ei determina tendintele, ei vor stabili valoarea si viziunea incotro se indreapta omenirea. Totul le apartine iar noua nu ne ramane decat sa invatam de la ei si sa ,, mergem pe mana lor” deoarece nu ne vor dezamagi.

Mintea si cerul

cs Imaginati-va cerul – o intindere infinita, impresionanta, fara limite, fara oprelisti si bariere,  unde te poti deplasa cat doresti, liber, neingradit. Esti cuprins de un sentiment  aparte de  maretie si entuziasm.

Acum vizualizeaza soarele care incalzeste aceast spatiu. O lumina placuta, raze calde si  prietenoase se raspandesc de jur imprejur. Albastru puternic si tandru.Totul emana o stare  de bine si incredere.

Incet, pe acest cer senin, isi face prezenta un nor straveziu, usor, care pluteste lenes pe larga  intindere. O umbra binemeritata acopera dogoarea cu aripa sa. Pasari si tot felul de gize  minuscule se joaca voios in aceasta splendoare.

Totul este perfect in aceasta lume.

Acum priveste si asculta mai bine. In departare, o adunatura de nori ce parca vin de pe alte taramuri se apropie amenintator. Vantul care pana acum se unduia pe larga intindere se sperie si el. Devine agitat, prevestind parca ceea ce va urma. Soarele devine si el neputincios in fata norilor care se aduna tot mai infricosator. Freamatul si zgomotul creste, se aud tunete din ce in ce mai intense, fulgerele dezlantuite cuceresc natura infricosata. Totul este inspaimantator, parca forte tenebroase duc o batalie pe viata si pe moarte.

Vedeti, natura este cand linistita si calma, calda si luminoasa, cand furtunoasa, rece si neiertatoare.

Acum imaginati-va ca mintea noastra este corespondentul cerului iar activitatea mentala seamana cumva cu vremea.

Soarele, lumina, caldura reprezinta ganduri pozitive si pasnice, iubire, atasament, compasiune, iertare. Norii negri, vijelia, fulgerele, furtuna pot fi analoge urii, razvratirii, lacomiei, impietririi inimii, gandurilor pesimiste, atitudinii fataliste, epuizarii si inca putem continua enumerarile.

Vedeti: mintea poate fi asemuita cerului schimbator.

Insa acum intervine lucrul sublim: cerul nu se agata de anumite circumstante meteo, nu intervine in pastarea fenomenelor placute si nici nu incearca sa opreasca furtunile. Cerul doar exista.

Asemenea lui, mintea poate percepe anumite circumstante placute sau nu, le poate observa, insa este bine sa nu se ataseaze de ele, sa nu le judece. Doar sa priveasca.

Daca experimentam acest lucru vom ajunge sa folosim mintea doar ca un instrument de observatie si cunoastere si astfel aceasta nu va putea sa se intoarca impotriva noastra.

Sa nu ne impotrivim gandurilor, sa le lasam sa vina si sa plece, sa incercam sa fim pur si simplu doar noi insine. Renunta la tot ce este exterior, indreapta-ti privirea spre interiorul tau si fi asemenea cerului, cu soare, nori si cateodata furtuna.

Tanarul Siddharta

 

bd Gautama, tanarul rasfatat care locuia in palate dintre cele mai luxoase, avand haine scumpe si  desfatat cu mancaruri din cele mai alese, avand toate bunatatile lumii si care trebuia sa devina  succesorul tatalui sau la conducerea regatului, a vazut la un moment dat ceva care avea sa  poarte numele de ,, Cele Patru Viziuni”: un om batran, un om bolnav, un cadavru si un calugar  ascet ratacit.

 

Primele trei simbolizeaza caracterul trecator al vietii si destinul nostru iluzoriu pe acest pamant.

 

Siddharta a ramas ingandurat: sa se apropie de cele pamentesti sau sa se trezeasca, sa se  elibereze, sa urmeze drumul sfant?

Gautama in cele din urma a ales calea calugarului ratacitor si a devenit Buddha – ,,cel care s-a trezit”

 

 

Sa privim altfel esecul

esec     Exista o parte a creierului uman numita cortex prefrontal dorsolateral care are rolul de a filtra informatiile irelevante si nedorite care vin din exterior. De aceea cand ne parvin informatii din exterior care nu sunt in concordanta cu asteptarile noastre, creierul incearca sa le indeparteze. Si le denumeste in general esecuri.

Omul a creat in decursul timpului o adevarata frica de esec, o spaima ingrozitoare si depune eforturi sustinute pentru a evita sa se gandeasca la aceasta realitate.

Prin acel cortex prefontal omul este inzestrat natural sa editeze toate acele lucruri care nu sunt in concordanta cu ceea ce considera ca ar trebui sa se intample, adica cu esecurile lui si incearca in cel mai puternic mod sa nu se mai gandeasca la ele.

Insa cred ca aici este un act deficitar al omului. Esecul face parte din viata noastra , este ceva firesc, se intampla oriunde si de aceea de ce sa il alungam din minte cand mai bine l-am analiza cu atentie, i-am acorda mai mult timp, am fi mai intelegatori, intr-un cuvant am fi mai toleranti cu el.

Esecul reprezinta o stare de normalitate si poate constitui de asemenea, o sursa de invatatura si perfectionare.

Daca esecul este atat de prezent in viata noastra de zi cu zi, de ce nu il studiem mai mult?

Foarte multi oameni de succes, atunci cand vorbesc despre realizarile lor deosebite, mai toti spun ca au inceput prin greseli, prin greutati si prin esecuri. De ce nu consideram esecul ca un factor propulsor, ca un lucru pozitiv?

De ce ne este teama sa stam fata in fata cu propriile esecuri? De ce fugim de ele in loc sa le analizam si sa ne imbunatatim ?

Eu cred ca nu este absolut nicio rusine sa ai esecuri, nu este nimic traumatizant in asta.

In natura, esecul este ceva firesc, o latura a transformarii continue.

Uitati-va cum mor stelele, galaxiile, cum au disparut animalele preistorice, cum au disparut popoare, civilizatii.

Chiar si cei mai succes oameni, care se bucura de apreciere in diverse domenii de activitate, care sunt aplaudati, adulati, care reprezinta modele, pana la urma o vor sfarsi tot printr-un esec. Corpul lor fizic este intr-o continua stare de imbatranire, de degradare, pana la urma cu toti vor dispare.

Eu as spune sa fim mai toleranti cu esecul si sa il consideram un factor de dezvoltare.

 

Succesul Viziunii

life - CopyHaideti sa ne gandim de ce este necesar sa avem o viziune a vietii pe care ne-o dorim.
Stiti cu siguranta ce este un puzzle – o multime de piese mai mari sau mai mici, divers decupate si colorate care trebuiesc aranjate intr-un anumit fel pentru a crea o imagine.
Tot astfel este si viata: o multitudine de lucruri, evenimente, intamplari, experiente, divers colorate, de diferite forme, marimi, nuante si intensitati, pe care incercam sa le imbinam cat mai armonios posibil.
Acum sa facem un exercitiu practic: daca ni s-ar da piesele unui puzzle, l-am putea ansambla? Am reusi sa cream imagimnea finala?
Raspunsul este : da, bineinteles! Insa cum ar trebui sa procedam?
Putem lua la intamplare o piesa, sau putem lua o piesa dintr-o margine sau colt, sau una care ne-ar atrage atentia si am incepe constructia in jurul ei. Apoi prin incercari, luam alta piesa si vedem daca se potriveste cu prima. Putine sanse. Apoi, tot asa, prin incercari successive vom reusi sa adaugam piesa cu piesa.
Intrebarea care se pune: nu este cumva greu si oarecum nesigur acest procedeu al incercarilor? Oare nu dureaza prea mult? Vom avea determinarea sa il ducem pana la capat?
Atunci ce lipseste acestui joc? Ati sesizat?
Bineinteles: IMAGINEA – fotografia pe care vreau sa o construiesc. Aceea care se gaseste pe capacul jocului.
Presupuneti ca acum ati primi de la inceput si piesele si imagimea care trebuie construita. Nu cumva acum veti spune ca a ansambla puzzle-ul ar fi o activitate comoda si chiar placuta, recreativa?
Putem extrapola aceasta observatie si in viata noastra. Si doresc sa va impartasesc o observatie: cred cu tarie ca cel mai important lucru este acela de a ne forma o viziune a vietii la care vrem sa ajungem peste un anumit numar de ani. Experienta mea imi spune ca aceasta viziune ne va calauzi prin viata, va reprezenta varful ascensiunii noastre, va fi sursa fericirii si echilibrului nostru.
Viziunea este ca o harta , o busola care ne vor indica catre ce anume ne indreptam.
Este simplu: nu poti realiza ceva daca nu stii ce anume vrei sa realizezi. Este un non sens.

A nu avea o viziune inseamna ca traiesti la intamplare. Este ca si cum stai pe bancheta din spate a masinii propriei tale vieti, preocupat in permanenta de problemele cotidiene: nu poti sa o conduci, nu poti sa-i schimbi directia, sa o alimentezi, sa gasesti trasee alternative.
Majoritatea oamenilor traiesc doar in present, alti din nefericire se desprind de realitate si isi proiecteaza viata in trecut. Ce lipseste la cei mai multi dintre noi este faptul ca nu gandim la viitor, nu vrem sa ni-l cream asa cum il dorim.
Cea mai dificila intrebare pe care poti sa o primesti stii care este? Care este viziunea ta, unde vrei sa ajungi? Ce vrei sa realizezi?
Ai putea sa raspunzi imediat? Stii ce vrei? Unii spun ca daca nu poti sa-ti prezinti viziunea in 3 minute, esti pierdut. Si sa stii ca au dreptate in cea mai mare parte. Ti-o spun din propria experienta deoarece si eu am trait cea mai mare parte a vietii mele fara sa am nicio viziune. Insa daca nici tu nu te-ai gandit pana acum la acest lucru nu-i nimic. Important este sa treci imediat la actiune.
Dar haideti sa vedem cum iti poti crea propria ta viziune. Este foarte simplu. Te retragi undeva si incepi sa visezi. Gandeste la ce iti doresti cel mai mult in viata, ce este cel mai important pentru tine, cum ar arata viata ta daca totul ar fi posibil, cum ar arata o zi ideala din viata ta. Creaza-ti o imagine provocatoare, care sa te motiveze, sa te bucure si sa o urmezi intotdeauna cu placere. Doar este vorba de viata ta.
Si dupa acest act de creatie, cel mai important pentru tine, cand ti-ai creionat viitorul, ti-ai vizualizat viata la care vrei sa ajungi, ce faci?         Exista un mare pericol. Stii care ar fi acela? De a uita. De aceea , iti recomand sa notezi pe o pagina viziunea ta si sa o porti in permanenta la tine pentru a o citi de cat mai multe ori, sa ajungi sa o simti ca este totuna cu tine, sa iti intre in ADN -ul tau.

Unii procedeza si altfel: cauta fotografii care exprima ceea ce vrei sa faci, lipeste-le pe o tabla si afiseaza aceasta harta a vietii tale intr-un loc cat mai vizibil.
Dupa cum spuneam la inceput, este exact ca la puzzle – incepe deja sa afisezi fotografia – imaginea propriei tale vieti.
Apoi incepe sa ansablezi una cate una, piesele din viata ta.
Ce am dorit sa transmit prin acest mesaj? Creaza-ti propria viziune in viata si fa ceva sa o realizezi.

Despre nesiguranta

rhei ,, Panta Rhei” – adica totul curge este o expresie celebra a filozofului grec Heraclit, de  acum aproximativ 2500 ani in urma.

Ce vroia sa spuna? Anume ca totul curge asemenea unei ape, ca totul este trecator,  intr-o continua schimbare, ca nimic nu ramane constant, fix, stabil.

Cred ca una dintre cele mai mari frici ale omului modern o constituie nesiguranta si  aceasta este data de faptul ca tehnologia si viteza mare de circulatie a informatiilor,  fac ca schimbarea sa se produca foarte rapid, nu numai in centre urbane importante  cat si in cele mai indepartate locuri.

Vrem  sau nu, trebuie sa admitem ca schimbarea a devenit o realitate, o constanta a  vietii noatre.

Pare un joc de cuvinte, un non sens : constanta vietii noastre a devenit ceva care nu este constant, care  se schimba de la clipa la clipa.

De aici si aceasta spaima a omului: vrea sa se simta in siguranta in mijlocul unui univers a carui natura este fluiditatea si dinamica.

A cauta siguranta este o incercare naiva de a te ascunde din calea schimbarii , adica din calea vietii daca mentinem rationamentul anterior.

Majoritatea vor sa se imunizeze la schimbare si de aceea isi creaza un sistem de  protectia al propriului ,, eu”. Dar cu cat construiesti in jurul tau ziduri mari de aparare, cu atat devii prizonier al lor, iar singuratatea se accentueaza din ce in ce mai mult.

Cu cat iti doresti sa te aperi mai mult de schimbare, teama nu dispare si in plus creste si gradul de insingurare.

Aceasta problema nu poate fi rezolvata prin izolarea si fortificarea propriului ,, eu” ci din contra.  Darama zidurile pe care ti le-ai creat, iesi din izolare si apropie-te de ceilalti.

Cred cu tarie ca a face fata nesigurantei nu se realizeaza prin a te baricada, ci diametral opus, prin iesirea in afara zidurilor mentale create si apropierea, comuniunea cu ceilalti. Nu vei reusi tu singur ci doar tu impreuna cu ceilalti.