Cand totul se schimba si nu-ti mai gasesti locul

Poate parea nefiresc dar atunci cand tot ce ai creat si ai iubit nu te mai face fericit, nu-ti mai ofera un sens, ti se ofera ocazia sa alegi: poti accepta schimbarea care are loc o data la 7 ani datorita ciclurilor vietii, lasandu-te purtat de curenti,  sau poti considera totul ca fiind o provocare a vietii personale, pe care o vei depasi pentru a-ti pastra stilul de viata de pana atunci. Din propria experienta si nu numai, mi-am dat seama ca acceptarea te va ajuta sa te dezvolti, in timp ce opunerea te va pune fata in fata cu o cumpana pe care nu este nevoie sa o depasesti daca esti atent la ce se intampla in jurul tau si la ce se intampla cu tine de fapt.
Un exemplu relativ cred ca ar fi perioadele in care vedem doar partile pozitive sau doar partile negative ale persoanelor sau intamplarilor din viata noastra, lucru care nu denota faptul ca suntem niste persoane optimiste sau pesimiste cum am crede. Este doar o capcana in care am cazut si eu la un moment dat si ma bucur ca acum constientizez realitatea situatiei: noi ne oglindim intr-adevar in persoanele din jurul nostru, mai ales in atitudinea si comportamentul celor apropiati, iar asta se intampla atat in etapele constante ale vietii cat si in cele tranzitorii.

O metoda foarte buna de a depasi momentul cu claritate, este sa procedam asa cum o facem cand incercam sa traim un vis inaintea implinirii lui. Daca metoda aceasta este atat de puternica incat iti poate materializa dorinta, la fel se intampla si cu starile noastre.

Sunt doua cai care ne pot ajuta sa facem asta si fiecare isi poate alege solutia cea mai potrivita:

• Putem sa facem un efort si sa vedem doar partile bune ale oamenilor din jurul nostru dar si ale evenimentelor la care asistam, neluand in calcul persoanele straine noua sau extremiste evident;
• Acceptandu-ne si impacandu-ne cu propria persoana, ajungem sa ii acceptam, sa ii intelegem si sa-i iubim pe toti.

Am practicat prima varianta dar aplicarea ei a devenit o adevarata provocare cand cei din jurul meu parca se incapatanau in a avea o atitudine din ce in ce mai greu de suportat si acceptat. Am sfarsit prin a proba a doua cale, aceea de a ma reimpaca cu propria persoana, de a face doar ce imi doresc, de a nu ma obliga la vreun compromis nici pentru cea mai mare nevoie sau dorinta si in felul acesta am reusit sa experimentez o stare generala relaxata, placuta, a carei efecte m-au avantajat ca om si persoana.

Citind articolele unui bun prieten, am gasit o intrebare la care am vrut sa-mi raspund si eu: cum stim daca solutia implinirii personale, ce depinde in egala masura de iubirea sinelui, nu denota egoism?             Hmm…intrebarea m-a framantat cateva zile pana sa gasesc raspunsul ce mi-a lamurit dilema. Concluzia la care am ajuns este aceeasi cu teama de a impartasi dorintele si implinirile cu cei din jur: asa cum linia fina dintre bucurie si mandrie este greu de observat si usor de depasit, cred ca la fel se intampla si in cazul paralelei egoism-iubirea de sine.

Iubirea propriei persoane nu presupune compromisuri, care pot sa iti aduca si cele mai ravnite visuri, nu se bazeaza pe controlul folosit pentru a te schimba radical si a parea altceva decat esti in realitate si care nu vei deveni de fapt niciodata; acesta e egoismul…egoismul fata de tine.

Asta e raspunsul meu si am ales sa ma las indrumata de efectele schimbarii, sa caut alt loc pastrand in mintea mea momentul in care am mai facut asta o data…

Flavia Vasiliu