De curand am citit o mica povestioara, o anecdota, despre adevarata cauza care a facut ca Napoleon sa piarda batalia de la Waterloo.
Dupa ce inainte cucerise aproape intreaga Europa, stapanea Africa de Nord si ajunsese pana in inima Rusiei, a urmat declinul: a pierdut batalia de la Trafalgar in fata amiralului Nelson, care a reprezentat inceputul sfarsitului, iar apoi a suferit infrangerea definitiva in fata englezilor condusi de Ducele de Wellington.
Si stiti care a fost pricipala cauza a pierderii acestei batalii de catre Bonaparte? – pisicile. Da, ati citi bine, cateva pisici.
Nu stiu acum daca povestea pe care o voi relata este adevarata, insa este interesanta si plina de actualitate.
Cand Napoleon avea doar sase luni, doica il lasase singur in curte pentru cateva clipe. In acest timp, o pisica vagaboanda s-a apropiat de copilas si l-a privit cu atentie. Insa acea pisica trebuie sa-i fi parut un leu mare. Pisica era doar jucausa insa copilul s-a speriat foarte tare iar aceasta teama i-a ramas adanc inradacinata pe intreaga durata a vietii. Chiar daca a luptat in multe razboaie, a fost un soldat curajos, Bonaparte a ramas cu aceasta frica de pisici. In clipa cand vedea o pisica, devenea brusc un copil de sase luni.
Aceasta teama de pisici era cunoscuta de catre Ducele de Wellington si acesta a profitat din plin de ea.
Atunci cand cele doua armate, franceza si engleza, s-au apropiat fata in fata pe campul de la Waterloo, Ducele de Wellington a eliberat spre armata franceza cateva sute de pisici. Acestea speriate au luat-o la fuga printre soldatii francezi si sub privirea lui Napoleon.
Vazandu-le, Imparatul a fost instantaneu acaparat de o frica imensa, nu mai era acel adult brav ci mai degraba un copilas speriat, nu s-a mai putut concentra si a delegat conducerea luptei catre un comandant al sau spunandu-i: ,, Preia comanda armatei. Eu nu sunt in stare nici sa lupt, nici sa gandesc. Pisicile acestea m-au omorat’. Si bineinteles ca a fost infrant.
De fapt Ducele de Wellington folosise un truc psihologic. Napoleon fusese infrant de catre pisici, de catre propria teama pe care nu a putut sa o depaseasca, a fost infrant de propria copilarie.
Aceste considerente sunt foarte valabile si in cazul propriei noastre vieti. De foarte multe ori venim cu un bagaj de temeri, frustari de care nu putem scapa toata viata si care ne produc doar lucruri negative.
Unii psihologi numesc aceste ,, pisici psihologice” – ,, ghimpi”, adica dureri care ne lovesc de jur imprejur si de care este foarte greu sa scapam.
Asadar, va recomand sa alungati ,,pisicile”.
