In ultimul timp, am impresia ca societatea umana a devenit o societate a obligativitatii de a avea; vedem un produs caruia i se face reclama si trebuie neaparat sa il avem si noi; observam ca prietenii au un lucru nou si trebuie sa il avem si noi.
Daca nu avem ceea ce au ceilalti devenim tristi, frustrati, ajungem la culmi nebanuite de nemultumire . Devenim obsedati in permanenta de ceea ce ne lipseste si pentru a iesi din acest cerc care ne strange, suntem dispusi sa ne indatoram, sa facem credite bancare, sa muncim cat mai mult, ore nesfarsite, sa pierdem din timpul petrecut cu familia si prietenii, sa facem diverse compromisuri si chiar fapte penale.
Vedem cat de mult ne inrobeste aceasta dorinta de a avea din ce in ce mai mult.
In loc sa fim multumiti cu cat avem, consumam energii enorme pentru o stare continua de nemultumire, devenim invidiosi pe altii catre care privim, devenim agitati in goama noastra nebuna pentru a ne satisfice nevoia de ,, a avea”.
Ganditi-va cata energie negativa desfasuram in jurul nostru, cata disperare si agitatie in cursa noastra pentru a obtine ceva.
Si dupa ce obtinem acel ceva pe care ni-l dorim, ne linistim, ne impacam cu noi, suntem multumiti, fericiti?
Parerea mea ca nu se intampla deloc acest lucru deoarece vom fi tentati sa mai urcam o noua treapta pe scara interminabila a obligativitatii de ,, a avea”.
