Era un print arab care avea patru sotii. Acestea tineau la el, insa pe parcursul timpului au devenit egoiste, geloase una pe cealalalta. Voiau sa stie, pe care dintre ele o iubeste cel mai mult printul.
Le framanta aceasta dorinta, aceea de a sti care dintre ele este cea mai iubita.
In incrancenarea lor mocnita, s-au hotarat si au mers impreuna la print si l-au intrebat.
Printul, un om foarte intelept, le-a raspuns imediat: ,, Pe fiecare dintre voi in parte, va iubesc mai mult decat pe celelalte”
Auzind aceasta, femeile au plecat multumite si au convetuit foarte impacate una cu cealalalta.
Ce vreau sa spun? Iubirea pentru o singura femeie nu poate fi decat statica, nu poate evolua, este lipsita de provocare, este plata si toate acestea deoarece nu exista o comparatie, un model de raportare.
Astfel, daca ai simultan doua femei, dragostea pentru ele nu poate fi decat in sens ascendent.
O iubesti pe prima, insa dupa cum a declarat printul, pe cea de a doua o vei iubi mai mult. Deci ai ridicat o treapta a iubirii.
Dar iubind-o pe cea de a doua, vei simti ca pe prima o iubesti si mai mult si astfel pasesti pe cea de a doua treapta de iubire.
Pastrand in continuare acelasi rationament al corolarului dat de inteleptul print, iubind pe fiecare femeie in parte mai mult decat pe cealalalta, vei intra intr-o ascendenta infinita a iubirii, intr-o spirala a dragostei fara sfarsit care nu poate merge decat in sus, fara timp sau termene de comparatie.
Concluzionand, pentru ca un barbat sa aiba acel sentiment de iubire nesfarsita, sunt de parere ca trebuie sa se raporteze in permanenta si simultan la doua femei iubite.
