Articole

Viata si Marathon

 

rome-marathon De ceva timp am inceput sa alerg si cea mai buna performanta a mea de pana acum este  aceea ca am terminat al doilea marathon la care am participat.

 Distanta de 42.15 km este relativ mare si din aceasta cauza, pentru cea mai mare parte dintre  oameni este grea daca nu , imposibila de parcurs.

 Dar pentru mine, a alerga marathonul nu este de fel o performanta fizica, ci inseamna  cu  totul alt lucru; pentru mine, maratonul este o trecere in revista a intregii vieti, este o  rememorare a adolescentei si primei tinereti, a entuziasmului primordial, a momentelor  frumoase si inaltatoare, dar si a celor neplacute, este o aducere aminte a clipelor de bucurie ,  de fericire maxima,dar si a celor de tristete si suferinta.

Iata cum stau lucrurile: la un marathon mare participa in jur 16.000 de oameni cum este cazul celui de la Roma sau chiar 100.000 de participanti, ca in cazul celui de la New York.

Imaginati-va ca inaintea inceperii cursei, toti sunt veseli, fericiti, fac diverse miscari de incalzire, sunt imbracati care de care mai colorat si deosebit; este o emotie puternica in inima fiecaruia.

Iar atunci cand se da startul este ceva nemaintalnit; zeci de mii de alergatori tipa simultan de bucurie, toti pornesc in cursa debordant, pleaca plini de incredere, au o forta incredibila, se simte in aer un entuziasm cum rar poti intalni. Este o atmosfera ce doar se simte, greu de descris in cuvinte.

Si pleaca alergand si cu mult optimism; parcurg unu, doi, trei kilometri si totul este minunat. La fel ca in adolescenta, cand sunem tineri, plecam cu multa putere si mult entuziasm pe calea vietii; nimic nu ne poate opri.

Si maratonistii alerga si alearga si trec repede de kilometru 5 si totul pare bine, energia este la maxim.

Asa si noi, ne bucuram de viata, ne avantam cu neinfricare, traim fiecare clipa a ei cu intensitate nepotolita.

Alergatorii ajung apoi la kilometrul 8, parca a aparut putina oboseala insa nu este nimic, merg mai departe cu aceeasi bucurie; chiar daca au aparut greutati marunte in viata noastra, nu le bagam in seama, mergem mai departe cu acelasi elan.

Si ajungem la km 10; parca deja ne simtim obositi si nu ne vine a crede; doar eram asa de puternici la start, cu energie inepuizabila si acum simtim cum ne bate inima mai tare, respiratia este mai greoaie, picioarele parca ne dor; au aparut deja primele obstacole ale vietii care parca ne destabilizeaza putin, insa trecem peste ele si continuam,.

Pe la kilometrul 15 devine din ce in ce mai obositor si deja ne gandim cum sa ne conservam energia pana la sfarsit. Ne concentram pe ritmul alergarii, pe respiratie si pe bataile inimii, ne gandim la genunchi si articulatii, sperand ca acestea sa poata faca fata si sa ne tina in continuare.

Si incet, incet, ne apropiem de km 21, cel al mijlocului cursei.

Acum problemele vietii noastre s-au accentuat, au aparut provocari de tot felul, dezamagiri, tristete, suspine care de care mai apasatoare.

Parca nu mai avem aceeasi stare de spirit ca la inceput, parca am inceput sa obosim, chiar sa ne indoim de propriile forte. Insa viata merge inainte si continuam; continuam sa alergam catre finish.

Cursa este din ce in ce mai grea; ajungem la kilometrul 30, apoi 32, 33.  Ei! de aici incep framantarile: picioarele dor tare de tot, genunchii nu mai functioneza, s-au blocat, plamanii nu vor sa ma functioneze iar inima este vlaguita; incepi sa te indoiesti de tine; ,,nu mai pot”, iti zici. Incepi sa te indoiesti de pregatirea fizica, incepi sa te intrebi de ce trebuie sa induri atata suferinta si chiar poate esti tentat sa te opresti, sa abandonezi.

Omul cel puternic si increzator de la start este acum ingenunchiat; fara vlaga, fara speranta. Viata l-a lovit din toate partile. Nu mai poate suporta, se taraste sa supravietuiasca; este singur in mijlocul necunoascutului si lipsit de orice ajutor; doar el si eul lui. Oare va fi capabil sa se ridice, oare va fi destul de puternic sa continue, va mai avea hotararea si forta necesare?

Grea intrebare. Si totusi, isi aduna cea din urma putere, lacrimeaza,merge in genunchi pana sangereaza, se ridica si isi trage cu ultima sfortare un picior, apoi face alt pas, apoi incerca sa isi indrepte spatele, parca in amintirea unor vremuri trecute de glorie si incet, incet, paseste cu greutate pe terenul accidentat, insa din ce in ce mai cu incredere, parca din ce in ce mai usor.

Si vine acel moment special, cand speranta reapare, inima incepe sa se reaprinda, plamanii incep sa traga din ce in ce mai mult aer datator de vointa si alergarea vietii incepe sa revina la normal.

Si astfel, alergatorii nostri din cursa de marathon ajung la kilometrul 37 si isi dau seama ca nu mai este mult pana la final: doar 5 km;  au mai alergat de nenumarate ori aceasta distanta si parca oboseala dispare ca prin minune.

Iti doresti sa ajungi la final: ai indurat multe, dar acum nu mai conteaza. Mai este foarte putin si dintr-o data simti o determinare neasteptata, viata si energia reapar in tine; nu mai simti nimic fizic, doar acea dorinta imensa de a ajunge la final, de a face un lucru deosebit, de a-ti recastiga increderea in tine, de a deveni propriul tau erou.

Mai este putin si se vede linia de finish. Toti muschii tai se incordeaza, toti functioneaza ca pistoanele unei locomotive, te simti ca o masinarie cu o forta imensa care te duce catre ceea ce ti-ai dorit de la inceput: sa treci linia de finish.

Asa si omul, in timpul cursei vietii lui, pleaca tanar si entuziast, plin de energie si incredere. Pe drum apar evenimente neprevazute, lucruri la care nu s-ar fi asteptat niciodata, care il necajesc, ii produc durere si suferinta, care il doboara si chiar il strivesc.

Totul este ca in ciuda tuturor acestor lucruri neplacute, sa nu te lasi niciodata. Sa te ridici, asa greu cum este, insa te ridici si continui cursa. Va fi greu, dar niciodata imposibil. Si daca vei avea taria sa continui, la un moment dat, asemanator kilometrului 35 din marathon, vei simti un impuls intern extraordinar, o energie de care nici nu stiai ca exista in tine, si vei izbucni asemenea unei sageti catre linia de final.

Iar bucuria terminarii unui marathon este imensa. Iti dovedesti ca esti capabil de un lucru maret, capeti o incredere in tine extraordinara, simti bucuria imensa a victoriei fata de tine insuti, devii o persoana mult mai puternica, mult mai determinata si totodata mult mai sensibila,

Asta este pentru mine alergarea marathonului – propria mea viata.

Author

Write A Comment