Nu de putine ori am fost ferm convinsa ca viata nu ne ofera in totalitate ce ne dorim, ba mai mult, ea ne forteaza sa facem totul pentru acel ceva pe care ni-l dorim atat de mult. Eram atat de convinsa de aceasta idee, incat consideram ca simpaticul serial “Sex and the city” imi intareste conceptia puternic inradacinata. Propria experienta era lucrul care imi dovedea de fiecare data ca nu putem fi satisfacuti de ceea ce primim de la viata si ca doza de nemultumire este intotdeauna incarcata suficient.

Si totusi ceva, un exercitiu a reusit sa-mi schimbe teoria. Viata este un puzzle dar acest lucru il putem accepta doar daca ne ancoram intr-un infinit pozitiv. Fiecare lucru pe care ni-l cream in minte si ne dorim sa-l traim in realitate il vom obtine doar treptat, procedeu ce nu face decat sa testeze vointa de a ne implini un ideal. Poate ne dorim o vacanta de vis intr-o anumita destinatie, cu un anumit tip de persoana, intr-un anumit ambient si traind o anumita stare. Vom primi vacanta, poate doar persoana sau poate doar suma necesara pentru o astfel de experienta pe care din cauza frustrarii, vom refuza sa acceptam sa gustam cu portia din intregul ravnit .

Cred totusi ca ar trebui sa pretuim fiecare moment, fiecare ocazie si sansa a vietii care nu face decat sa ne ajute sa completam puzzle-ul mult visat pentru ca micile compromisuri pe care viata ni le asterne nu fac decat sa ne ajute sa valorificam mai mult momentul in care vom avea completul..

 Era un print arab care avea patru sotii. Acestea tineau la el, insa pe parcursul timpului au devenit egoiste, geloase una pe cealalalta. Voiau sa stie, pe care dintre ele o iubeste cel mai mult printul.

Le framanta aceasta dorinta, aceea de a sti care dintre ele este cea mai iubita.

In incrancenarea lor mocnita, s-au hotarat si au mers impreuna la print si l-au intrebat.

Printul, un om foarte intelept, le-a raspuns imediat: ,, Pe fiecare dintre voi in parte, va iubesc mai mult decat pe celelalte”

Auzind aceasta, femeile au plecat multumite si au convetuit foarte impacate una cu cealalalta.

Ce vreau sa spun? Iubirea pentru o singura femeie nu poate fi decat statica, nu poate evolua, este lipsita de provocare, este plata si toate acestea deoarece nu exista o comparatie, un model de raportare.

Astfel, daca ai simultan doua femei, dragostea pentru ele nu poate fi decat in sens ascendent.

O iubesti pe prima, insa dupa cum a declarat printul, pe cea de a doua o vei iubi mai mult. Deci ai ridicat o treapta a iubirii.

Dar iubind-o pe cea de a doua, vei simti ca pe prima o iubesti si mai mult si astfel pasesti pe cea de a doua treapta de iubire.

Pastrand in continuare acelasi rationament al corolarului dat de inteleptul print, iubind pe fiecare femeie in parte mai mult decat pe cealalalta, vei intra intr-o ascendenta infinita a iubirii, intr-o spirala a dragostei fara sfarsit care nu poate merge decat in sus, fara timp sau termene de comparatie.

Concluzionand, pentru ca un barbat sa aiba acel sentiment de iubire nesfarsita, sunt de parere ca trebuie sa se raporteze in permanenta si simultan la doua femei iubite.

,,Zahir” inseamna in araba ,,notoriu”, ,,vizibil”, este unul dintre cele nouazeci si noua nume ale lui Allah.

Intr-un alt sens, inseamna fapturi si lucruri care au atat de mare putere incat nu pot fi uitate si a caror imagine sfarseste prin a-i innebuni pe oameni.

Mai exact este vorba despre obsesii de care nu putem scapa atat de usor.

Zahirul este o poveste nespusa despre acele ganduri sau obiecte care devin obsedante si care devin pentru  acei nefericiti, singurul scop in viata.

In vechiul Iran exista un instrument de masura a unghiurilor dintre planete ( astrolab ) despre care se spune ca  acela care il privea o data, nu mai putea sa se gandeasca la nimic altceva si aceasta obsesie ajungea la nebunie. Acesta a fost si motivul pentru care regele a ordonat sa fie azvarlit acolo unde era marea mai adanca.

Cu alte cuvinte, zahirul poate fi catalogat ca o tulburare a vointei care se manifesta prin prezenta unor idei si ganduri fixe, care apar obsesiv, care staruie si care intr-un final iti acapareaza intreaga minte, pana la disperare.

In viata pot sa apara evenimente bruste, neasteptate, care sa ne ia prin surprindere si pentru care nu suntem pregatiti sa le facem fata. Cand totul pare organizat in viata noastra, atunci apare pericolul, modificarea  si de abia atunci ne dam seama ca intreaga noastra realitate nu are nicio baza solida.

Atunci ne construim in mintea noastra ,, zahirul”, acele ganduri care incep incet-incet sa ne acapareze intreaga minte, incat nu reusim sa ne mai concentram la nimic altceva.

Daca vom continua sa fim slabi la aceste obsesii, daca nu reusim sa ne ridicam si sa descoperim noi alternative in realitatea noastra complicata, putem ajunge usor la acea stare a nebuniei.

Haideti deci, sa ingropam cat mai adanc orice zahir care incolteste inlauntru nostru.

Daca vrei sa fi liber, trebuie sa iti asumi responsabilitatea in totalitate. Sufletul  vrea sa fie liber, dar libertatea este periculoasa: nu are nicio asigurare, nu are nicio siguranta.

Inseamna sa mergi pe muchie de cutit: fiecare moment este periculos, nu este nimeni sa aiba grija de tine.

Libertatea  inseamna responsabilitate mare: esti pe cont propriu si singur.

Imi doresc libertatea insa ma tem de ea deoarece imi asum un risc.

Am lasat in urma bogatia, prestigiul – toate sunt colivia mea.  Ma simt asemenea unei pasari care paraseste colivia ei confortabila si incepe zborul.

Iti trebuie mult curaj sa zbori. In colivie, proprietarul este responsabil: introduce seminte gustoase, se gaseste apa proaspata, cand e frig introduce colivia inauntru, cand e cald porneste aerul conditionat.

Cu toate acestea este mare anxietate in colivie, un mare chin. Nu poti parasi lumea care te incatuseaza, nu poti depasi ceea ce ti-a devenit obstacol deoarece te-ai obisnuit cu gratiile, ti-au devenit familiare, iti sunt atasamente si te fac chiar sa crezi ca esti fericit.

Ne-am obisnuit cu colivia noastra deoarece nu ne putem dezradacina, pamantul este hrana noastra , mancarea noastra. Dar ce facem cu visul de a zbura? acesta reprezinta spiritul nostru, sufletul nostru.

M-am hotarat totusi sa zbor , indiferent de anvergura aripilor mele; imi asum responbsabilitatea. Si stiu ca daca esuez, proprietarul coliviei nu ma va mai primi inapoi.

Imi asum totusi  pericolul.

Omul nu se naste perfect. El se naste incomplet. El trebuie sa se dezvolte, sa evolueze, sa devina, iar toate acestea ar trebui sa fie un lung proces, fara oprire, pe intreaga durata a vietii.
In cultura indica, omul se naste ca o larva. Din pacate, multi mor ca larve, putini devin omizi.
O larva este statica; nu cunoaste miscarea, ramane lipita de locul ei. Foarte putini devin omizi.
Omizile incep sa se miste, intervine dinamismul. Daca larva este statica, omida se misca. Prin miscare se insufla viata. Dar multi oameni raman omizi: continua sa se miste pe orizontala, pe acelasi plan, intr-o singura dimensiune.
Rareori un om face acel salt deosebit, isi deschide aripile si devine fluture.
Larva este statica, omida se misca, iar fluturele zboara, se inalta, cunoaste altitudini, incepe sa se indrepte catre cer, incepe sa aspire.
Fluturelui ii cresc aripile: acestea sunt obiectivele lui. Acesta este de fapt si obiectivul vietii noastre.
Larva inseamna asimilare, ea pur si simplu mananca , se pregateste sa devina omida.Este ca un rezervor. Cand energia este gata, ea devine omida. Inainte de miscare, iti trebuie o mare energie pentru a te misca.
Apoi incepe independenta. Larva este arunca si apare omida. A venit timpul pentru miscare, pentru explorare, pentru aventura.Viata reala incepe cu miscare, independenta. Omida a rupt lanturile, incepe sa se miste.
Dar se pune problema pentru ce fel de libertate?
Libertatea de a crea, libertatea de a fi, de a te exprima, de a fi tu insuti.
Si aici este partea cea mai frumoasa a lucrurilor: devii fluture – devii un om frumos care cunoaste splendoarea vietii.
Sau putem folosi cele trei metamorfoze succesive ale spiritului, formulate de catre Friedrich Nietzche.
Prima, el o denumeste ,, camila”, a doua ,, leul “, iar a treia ,, copilul”.
Metamorfoze cu mare incarcatura: ,, camila”, ,, leul”, ,, copilul”.
Camila are capacitatea de a stoca in corpul sau cantitati foarte mari de apa si mancare pentru lungile deplasari din desert. La fel este si situatia individului uman – trebuie sa treci desertul, sa asimilezi cat mai multe lucruri .
Asimileaza mult si cu cat asimilezi mai mult, cu atat va fi mai inalt varful pe care poti ajunge.
Nietzsche numeste acesta stadiul camilei insa nu se opeste aici. Trebuie sa te misti, camila este larva.
Daca vei ramane in acest stadiu si vei ramane camila, nu vei cunoaste frumusetile si binecuvantarile vietii. Vei ramane blocat in cunostinte.
In cursul dezvoltarii sale personale, vine un timp cand camila trebuie sa devina leu. Individul descopera acum propria lumina interioara, creativitatea interioara, potentialul sau ascuns.
Unii oameni raman blocati la stadiul leului: continua sa raga, sa isi arate puterea, insa in final, raman obositi de ei insiti.
Este bine sa devii leu, dar trebuie sa faci inca un salt – si acel salt este sa devii copil. In acest stadiu omul devine intelept, liber de trecut, perfect inocent, incepe sa creeze, este constient de propriul sine.
Copilul este plin de simpatie si dragoaste, capabil sa intrezareasca cerul interior. Se intreaba cum poate deveni un fenomen inaripat.
Aproape 99 la suta dintre oameni raman camile; aproape 99 la suta dintre oameni , raman larve.
De aceea este asa de multa nefericire si nu exista bucurie.

Cei mai multi dintre noi credem ca  progresul personal depinde de factori cum ar fi aspectul tau exterior, de cati de multi bani castigi, de indicele de inteligenta ( IQ ), de inteligenta emotionala ( EQ ), precum si de multi alti factori.

In mare masura asa este, insa exista ceva deasupra tuturor,ceva care nu are legatura cu nicio calitate din cele enumerate anterior.

Este vorba de AQ-ul tau – coeficientul tau de atractie ( attraction quotient ) – care indica, in realitate, daca ai sau nu energia necesara pentru implinire, atat in plan personal , cat si professional.

Iti propun sa faci un chestionar simplu sa vezi care este coeficientul tau de atractie.

Raspunde la urmatoarele intrebari prin puncte, pe o scara de la 1 la 10, unde 1 inseamna niciodata si 10 inseamna permanent.

Noteaza punctajul pe randul din stanga – si fii cinstit!

Pe o scara de la 1 la 10…

____1….ai incredere in lucrurile pe care le faci?

____2….consideri ca iti cunosti scopul personal si te straduiesti in directia respectiva?

____3….iti accepti aspectul si infatisarea in momentul de fata?

____4….esti multumit de viata ta actuala?

____5….esti optimist in privinta viitorului?

____6….faci din scopurile si fericirea ta o prioritate?

____7….te simti dispus sa iti asumi riscuri?

____8….incerci sa gandesti pozitiv cand te confrunti cu situatii dificile?

____9….pretuiesti si apreciezi lucrurile bune care exista deja in viata ta?

____10…iti respecti corpul hranindu-te corect si facand miscare in mod regulat?

____% ( aduna scorul ca sa vezi care este coeficientul tau de atractie.)

Nu fi dezamagit daca cifra este mai mica decat ai vrea.

Cele mai frecvente scoruri la chestionarul AQ sunt situate intre 50 si 75 la suta. Indiferent daca al tau e mai mic sau mai mare, poti sa folosesti acest test ca ocazie pentru a deveni constient de schimbarile de energie pe care trebuie sa le faci pentru a-ti schimba rezultatele in viata.

Transforma toate intrebarile unde ai obtinut un punctaj mai mic de 7 in intentii si afirmatii pozitive.

De exemplu, daca ai numai 5 puncte la intrebarea 5, afirma: ,, Ma simt din ce in ce mai optimist in privinta viitorului meu.Am puterea sa imi fac viitorul mai bun in toate privintele”.

Lucreaza mult si zilnic la acele intrebari in care ai punctaj deficitar.

Tu esti-si vei fi intotdeauna – generatorul propriului success.

In ultimul timp, am impresia ca societatea umana a devenit o societate a obligativitatii de a avea; vedem un produs caruia i se face reclama si trebuie neaparat sa il avem si noi; observam ca prietenii au un lucru nou si trebuie sa il avem si noi.

Daca nu avem ceea ce au ceilalti devenim tristi, frustrati, ajungem la culmi nebanuite de nemultumire . Devenim obsedati in permanenta de ceea ce ne lipseste si pentru a iesi din acest cerc care ne strange, suntem dispusi sa ne indatoram, sa facem credite bancare, sa muncim cat mai mult, ore nesfarsite, sa pierdem din timpul petrecut cu familia si prietenii, sa facem diverse compromisuri si chiar fapte penale.

Vedem cat de mult ne inrobeste aceasta dorinta de a avea din ce in ce mai mult.

In loc sa fim multumiti cu cat avem, consumam energii enorme pentru o stare continua de nemultumire, devenim invidiosi pe altii catre care privim, devenim agitati in goama noastra nebuna pentru a ne satisfice nevoia de ,, a avea”.

Ganditi-va cata energie negativa desfasuram in jurul nostru, cata disperare si agitatie in cursa noastra pentru a obtine ceva.

Si dupa ce obtinem acel ceva pe care ni-l dorim, ne linistim, ne impacam cu noi, suntem multumiti, fericiti?

Parerea mea ca nu se intampla deloc acest lucru deoarece vom fi tentati sa mai urcam o noua treapta pe scara interminabila a obligativitatii de ,, a avea”.

Toti trebuie sa avem fixate cateva prioritati in viata noastra, adica tot ceea ce este mai importrant pentru noi.

Dar, de asemenea, o data stabilite, nu trebuie sa uitam nicio clipa de ele, deoarece de multe ori suntem dispusi sa renuntam la ceva important pentru noi. Astfel ajungem la asa numitele prioritati neechilibrate.

Si cu cat vom fi mai dispusi la aceasta renuntare, cu atat vor apare in viata noastra oameni si situatii care ne vor impune sa renuntam la si mai mult.

Daca te situezi in mod sistematic pe tine pe ultimul loc,vei vedea ca tot pe ultimul loc vei fi si cand este vorba de implinirea dorintelor tale.

Nu ai cum sa eviti asa ceva, universul iti da intotdeauna inapoi propriile prioritati.

Imaginea are doua linii orizontale de care sunt atasate niste aripioare.
Care dintre ele este mai lunga?

Bineinteles veti spune ca cea de jos este mai lunga decat cea deasupra.
Acum luati o rigla si masurati lungimea celor doua linii. Surpriza! Sunt egale.
Acum stiti ca cele doua linii sunt egale insa, totusi vedeti ca linia de jos este mai lunga. Dati crezare masuratorii insa in continuare ochiul vostru va inseala.
Este doar vorba despre o iluzie optica.
Ca sa rezistati iluziei trebui sa invatati sa nu dati crezare impresiilor voastre despre lungimea liniilor atunci cand le sunt atasate aripioare.
Ca regula generala, trebuie sa fiti capabili sa recunoasteti modelul iluzoriu.
Nu toate iluziile sunt vizuale. Exista si iluzii ale gandirii.
Ganditi-va cum sa nu cadeti prada acestor iluzii si cum puteti percepe cat mai obiectiv realitatea.

John Maxwell relateaza despre un studiu realizat asupra maimutelor. Un grup de maimute au fost inchise intr-o incapere, in mijlocul careia se afla un stalp. In varful stalpului a fost asezat un manunchi de banane proaspete si apetisante.
Atunci cand o maimuta incerca sa se urce pe stalp, cercetatorii o goneau cu un jet de apa. De fiecare data cand o maimuta incerca sa se urce, era gonita, pana cand toate maimutele au trecut in mod repetat prin aceasta experienta, invatand ca incercarea era sortita esecului.
Apoi, cercetatorii au observat ca, ori de cate ori o maimuta incerca sa se urce pe stalp, celelalte o trageau in jos. Au inlocuit una dintre maimutele din grupul initial cu o alta, care nu stia nimic despre acest sistem. Imediat ce noul venit a incercat sa se catare pe stalp, ceilalti l-au tras jos si l-au pedepsit. Pe rand, toate maimutele au fost inlocuite, iar scena s-a repetat pana cand niciuna dintre maimutele din camera nu traise experienta cu furtunul de apa. Cu toate acestea, cei nou veniti nu erau lasati niciodata sa se catare. Celelalte maimute le trageau in jos. Niciuna dintre maimutele din camera nu stiau de ce, dar nimeni nu avea voie sa se atinga de banane.
Oare ceva similar ni s-a intamplat si noua vreodata?